Președinta Maia Sandu a ajuns la Timișoara, orașul din România despre care spune că este unul european atât prin diversitatea și bogăția sa culturală, cât și prin rolul său istoric în lupta românilor pentru libertate și democrație. „Ce vedem la Timișoara, ce vedem în orașele europene, vrem și pentru Republica Moldova”, a declarat șefa statului, citată de IPN.
Maia Sandu a menționat că Timișoara, care a beneficiat de pe urma aderării României la Uniunea Europeană, este un bun exemplu a ceea ce reprezintă Europa: libertate și bunăstare, locuri de muncă decente, infrastructură modernă și o viață culturală bogată.
„A fost o bucurie să ajung aici după un an în care Timișoara a avut titlul de capitală culturală, cu acest prilej, îi mulțumesc primarului Dominic Fritz pentru invitație. Am fost profund impresionată de expoziția dedicată lui Constantin Brâncuși de la Muzeul Național de Artă, unde am fost însoțită de președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica”, a comunicat președinta.
De asemenea, președinta a avut o discuție cu cetățenii moldoveni stabiliți la Timișoara. Maia Sandu i-a îndemnat să revină în țară să pună umărul la modernizarea Moldovei și aderarea la Uniunea Europeană.
Pe 13 ianuarie, șefa statului va fi găzduită de majestatea sa Margareta, custodele Coroanei române și cu alteța sa regală, principele Radu la Castelul regal de la Săvârșin. Tot sâmbătă, șefa statului va participa la Gala de decernare a premiului „Timișoara Pentru Valori Europene”. Este prima laureată a acestui premiu, instituit de Municipiul Timișoara în 2023.
- Republica Moldova și Consiliul Europei vor identifica noi priorități de cooperare
- 135 de candidați vor concura pentru cele 35 de mandate în Adunarea Populară a Găgăuziei
- Igor Grosu: Autoritățile iau în calcul un nou flux masiv de refugiați ucraineni
- UE sancționează aproape 1 600 de persoane și entități legate de complexul militar-industrial al Rusiei
- O pictură murală dedicată horei moldovenești, inaugurată în Italia

