Guvernul britanic a anunțat, joi, că a înghețat active deținute de oligarhi ruși în valoare de 18 miliarde de lire sterline, relatează Reuters. Aceste active au aparținut oligarhilor și altor indivizi și companii sancționate după ce Rusia a invadat Ucraina.
Astfel, Rusia a depășit Libia și Iran și a devenit cea mai sancționată țară de Regatul Unit, a anunțat Biroul pentru Implementarea Sancțiunilor Financiare britanic, parte a ministerului de finanțe, în cadrul unui raport anual. Activele rusești înghețate au o valoare cu șase miliarde de lire mai mare decât toate sumele înghețate ca urmare a sancțiunilor pentru alte țări.
Printre oligarhii sancționați de guvernul de la Londra se numără și Roman Abramovici și Mihail Fridman. Și dictatorul rus, Vladimir Putin, a fost sancționat, împreunăcu membrii familiei sale și cu comandanții militari care au purtat războiul criminal împotriva Ucrainei.
Activele înghețate reprezintă o combinație de acțiuni la companii și bani cash în conturi bancare, fără active fizic, precum imobiliare sau active deținute în teritorii dependente ale Coroanei, precum Guernsey sau Jersey.