ALBASAT
Societate

Mihai Mogîldea: Summit-ul EPC ar putea aduce mai multe investiții în Republica Moldova

Găzduirea Summit-ului Comunității Politice Europene va oferi beneficii multiple Republicii Moldova, fiind vorba, în special, de accelerarea procesului de integrare europeană și dezvoltarea relațiilor cu statele europene. Opinia aparține expertului Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Mihai Mogîldea, potrivit căruia dincolo de beneficiile diplomatice, găzduirea unui eveniment de o asemenea anvergură crește vizibilitatea țării pe plan extern și oferă posibilitatea atragerii investițiilor, notează IPN.

Potrivit expertului IPRE, prin găzduirea Summit-ului Comunității Politice Europene Republica Moldova își arată angajamentul față de aderarea la UE și își consolidează poziția de partener-cheie în regiune.

„Este un eveniment istoric. Noi nu am mai avut ocazia să găzduim un număr atât de mare de șefi de state, de guverne și lideri ai instituțiilor europene, pentru că Republica Moldova nu este membră UE și nici NATO, iar alte entități la care Republica Moldova este parte sunt mai puțin reprezentative ca număr și importanță. Summit-ul va servi drept platformă de discuții și cooperare, iar evenimentul în sine va avea o mediatizare foarte mare, asta va crește gradul de informare a publicului internațional despre țara noastră. Vor exista mai multe beneficii și oportunități care vin odată cu acest eveniment, pentru că sute de jurnaliști se vor afla în Republica Moldova în perioada 25 mai – 6 iunie”, a spus Mihai Mogîldea în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Găzduirea celei de-a doua ediții a Reuniunii EPC va aduce în prim-plan potențialul economic al Republicii Moldova, va contribui la creșterea interesului investitorilor străini, dar și la dezvoltarea relațiilor comerciale, spune Mihai Mogîldea.

„În primul rând, are de câștigat țara, iar prin intermediul țării și oamenii care locuiesc aici. Vom câștiga la capitolul mândrie, a sentimentului că trăim într-o țară care este recunoscută de comunitatea internațională ca un partener de încredere. Summit-ul ar putea aduce mai multe investiții și ar putea să crească nivelul de cooperare economică cu UE. Pe agenda summit-ului este subiectul resurselor energetice și țara noastră ar putea, împreună cu țările UE, să identifice surse alternative pentru importul de energie. Pe agenda summit-ului mai este subiectul intercomunicațiilor și transportului, iar asta înseamnă că vor fi discutate posibilitățile de reducere a costurilor pe care le suportă oamenii atunci când folosesc serviciile de telefonie”, a mai spus expertul IPRE.

Primul Summit al Comunității Politice Europene a avut loc în 2022 la Praga (Republica Cehă) și a întrunit lideri din 44 de țări europene.

Related posts

O fetiţă din Germania a produs pagube de 30.000 de euro după ce a scrijelit fulgi de zăpadă pe 37 de autoturisme

Albasat

Numărul de decese cauzate de boli cardiovasculare este în creștere

Albasat

Alexei Gherțescu: Șase companii vor fi sancționate pentru înțelegerile de cartel de pe piața carburanților

Albasat

Leave a Comment