ALBASAT
Societate

Moldexpo va găzdui Salonul Internațional de Carte pentru Copi și Tineret

Cărțile de ficțiune și non-ficțiune în limba română și alte limbi de la peste 50 de edituri din Moldova și străinătate vor fi prezentate în cadrul ediției a XXV-a a Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, desfășurat la Centrul Moldexpo. Salonul va putea fi vizitat gratuit în perioada 4-6 mai, între orele 10.00 și 18.00, și pe 7 mai, între orele 10.00 și 17.00, transmite IPN.

Copiii, tinerii, părinții acestora, cadrele didactice și toți doritorii sunt invitați la circa 45 de lansări de carte, întâlniri cu scriitorii, sesiuni de autografe, ateliere de creație, expoziții de ilustrații de carte. Cu prilejul desfășurării Anului culturii ucrainene în Republica Moldova, va fi organizată o expoziție cu cele mai reprezentative cărți pentru copii ale autorilor ucraineni și vor avea loc întâlniri ale copiilor cu un scriitor din Ucraina.

Printre invitații Salonului este și Maria Gheorghiu, fondatoarea și președinta Asociației OvidiuRo din România, care promovează lectura în educația timpurie prin diverse proiecte desfășurate inclusiv în Republica Moldova. Maria Gheorghiu va organiza în 6 mai, la ora 12.30, atelierul pentru educatori și părinți Citește-mi 100 de povești și mai multe ateliere de lectură pentru copii în grădinițele din municipiul Chișinău.

Tot sâmbătă, la ora 11.00, va avea loc un eveniment special în cadrul Proiectului Național de Promovare a Lecturii Cartea deschisă, desfășurat sub patronajul președintei Maia Sandu, la care sunt invitați animatorii și membrii cluburilor de lectură din diverse instituții. În aceeași zi, la ora 15.00, Platforma Națională a Tinerilor pentru Participare Activă, invită adolescenții și tinerii creatori la evenimentul Open Mic de poezie socială.

Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” organizează Conferința internațională online Cartea și lectura în situații de criză, la care vor participa bibliotecari din Republica Moldova, România și Ucraina. Un moment distinct în cadrul Salonului este dăruirea cărți-surpriză „Ștrengărița”, de Claudia Partole, tuturor copiilor care vor vizita Salonul. Salonul se va finaliza cu Festivitatea de premiere, care va avea loc în 7 mai, la ora 12.00.

Evenimentul este organizat de Secția Națională din Republica Moldova a Consiliului Internațional al Cărții pentru Copii și Tineret (IBBY) cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău.

Related posts

Londra: Ziua în care nu s-a înregistrat niciun deces provocat de noul coronavirus

Albasat

Maia Sandu: Spitale întregi s-au transformat în focare COVID-19

Albasat

Муниципальные власти намерены обустроить около 10000 парковочных мест

Albasat

Leave a Comment