Republica Moldova urmează să primească, în zilele următoare, 3000 de autorizații de tip tranzit/bilaterale şi 2000 de autorizații portuare, pentru anul curent. Ucraina a dat curs solicitării Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova de a oferi o cotă suplimentară de autorizații pentru transport marfă, transmite IPN.
Potrivit ministrului infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, acesta este un rezultat imediat, realizat în urma vizitei pe care a efectuat-o la Kiev, în luna noiembrie curent. „Mizăm pe cooperarea deschisă și eficientă pe viitor cu omologii noștri ucraineni”, a menționat ministrul într-o postare pe Facebook.
Andrei Spînu a remarcat că, în perioada 6-7 decembrie 2021, urmează să aibă loc Ședința comisiei mixte moldo-ucrainene în domeniul transportului rutier internațional, unde vor fi discutate mai multe subiecte actuale pe domeniul transportului rutier, inclusiv, definitivarea a tuturor aspectelor procedurale pentru asigurarea implementării unui regim liberalizat de transport de marfă.
- O familie din China și-a căutat timp de 30 de ani copilul dispărut. Acum au aflat că a fost luat pentru „realocare socială”
- Purtarea măștii în interior este din nou obligatorie în Cipru, la o lună de la ridicarea restricției
- Austria şi Luxemburg vor ataca în justiție inițiativa UE de a clasifica gazele și energia nucleară ca surse de energie „verzi”
- Petrolul a revenit în Europa sub pragul psihologic de 100 de dolari per baril
- Zelenski a ordonat ridicarea interdicției de circulație pentru bărbații care au vârsta de înrolare în armată