Moldovenii rezidenți în Israel, dar și cetățenii israelieni rezidenți în Republica Moldova își vor putea converti permisele de conducere. Guvernul a aprobat un acord în acest sens cu Guvernul Statului Israel, transmite IPN.
„MAI confirmă angajamentul asumat în vederea acordării unui sprijin considerabil cetățenilor din diasporă inclusiv prin depunerea eforturilor corespunzătoare în vederea recunoașterii și conversiunii permiselor de conducere cu autoritățile israeliene”, a declarat ministrul afacerilor interne, Adrian Efros, la ședința executivului.
În Israel se află peste 13 mii de cetățeni ai Republicii Moldova care vor beneficia de această procedură simplificată la perfectarea permiselor de conducere.
Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statului Israel privind procedurile de conversiune a permiselor de conducere a fost semnat la Tel-Aviv pe 20 martie 2024.
- Deficit de energie electrică în Republica Moldova: populația este îndemnată să reducă consumul între orele 21:00 și 23:00
- Peste 84% dintre locurile în licee au fost ocupate în prima etapă de admitere
- Peste 600 de cazuri de boli diareice acute, înregistrate într-o săptămână. Majoritatea sunt în rândul copiilor
- Premierul Tofan critică aprobarea vizitei delegației din Afganistan: Un caz sensibil tratat ca un dosar de rutină
- Cod portocaliu de caniculă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile ajung la +38 de grade

