Președintele Maia Sandu a înaintat-o în calitate de candidat la funcția de prim-ministru pe fosta ministră a finanțelor, Natalia Gavrilița. Anunțul a fost făcut în această seară, 27 ianuarie, în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.
Șefa statului a declarat că Natalia Gavrilița este o profesionistă, în care are încredere și care este integră și responsabilă. „I-am dat sarcina doamnei Gavrilița să creeze echipa guvernamentală și să pregătească un program de guvernare, axat pe dezvoltarea economică și pe curățarea instituțiilor statului de corupție”, a notat Maia Sandu.
Președintele consideră în continuare că alegerile parlamentare anticipate sunt singura cale pentru a ieși din impasul politic în care s-a ajuns. „Cetățenii trebuie să aibă dreptul să-și aleagă deputații și să se facă o majoritate responsabilă care să lucreze în următorul Parlament în interesul cetățenilor”, susține Maia Sandu.
Potrivit ei, acum fracțiunile din Parlament vor avea posibilitatea să demonstreze dacă cu adevărat își doresc alegeri parlamentare anticipate sau dacă umblă cu minciuni și încearcă să pună capcane.
- Atac rusesc cu rachetă Oreșnik în Kiev: doi morți și 87 de răniți
- Dumitru Vartic, pus sub învinuire în dosarul decesului soției sale
- Deficitul bugetar în 2025 a depășit plafonul legal, în pofida creșterii veniturilor
- Delegație de parlamentari austrieci, în vizită oficială în Republica Moldova
- SUA schimbă regulile pentru cei care vor să obțină cartea verde

