ALBASAT
Societate

Natalia Gavrilița la Bruxelles: Vom consacra resursele unei economii ecologice și durabile

Republica Moldova dispune de o șansă unică de a se reconstrui și de a se curăța, a declarat la Bruxelles prim-ministra Natalia Gavrilița, într-un briefing comun după discuțiile purtate cu vicepreședintele Comisiei Europene, Josep Borrell. Ea a pledat pentru „o cooperare și mai profundă și legături politice, economice și sectoriale mai puternice” cu Uniunea Europeană, specificând că „acest parteneriat este cheia prosperității țării noastre”, transmite IPN.

Șefa guvernului de la Chișinău a prioritizat reforma sistemului de justiție și lupta împotriva corupției; gestionarea pandemiei COVID-19; redresarea economică și crearea condițiilor pentru creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă; consolidarea instituțiilor statului și sporirea rezilienței țării.

Natalia Gavrilița a apreciat sprijinul UE pentru planurile concrete ale executivului de la Chișinău în domeniul justiției și gestionarea pandemiei de COVID 19. Vorbind despre planul „generos de redresare economică de până la 600 milioane euro în subvenții, împrumuturi, garanții și investiții”, dânsa a relevat că acest sprijin este esențial „pentru a menține economia Republicii Moldova funcțională și rezistentă. Vrem să creștem investițiile în țara noastră, să îmbunătățim climatul de afaceri, să demonopolizăm economia, să facilităm transformarea digitală și să folosim toate resursele acordate Moldovei pentru a stimula o economie mai ecologică și mai durabilă”.

La rândul său, Josep Borrell a reiterat sprijinul pentru intențiile de apropiere europeană a guvernării de la Chișinău. „Sprijinim cu putere agenda ambițioasă de reforme a Guvernului, în special în domeniul justiției și combaterii corupției. Este important ca aceste reforme să fie durabile și să atingă obiectivele propuse. Comisia Europeană s-a angajat să ofere sprijin financiar pentru implementarea lor. Toate instituțiile UE vor continua să își respecte angajamentele de asociere politică și integrare economică în relație cu Republica Moldova, stipulate în Acordul de Asociere”, a declarat Vicepreședintele Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Josep Borrell.

Related posts

Un moldovean confirmat cu COVID-19, preluat de la hotarul cu România

Albasat

Cererile pentru compensații la energie pot fi depuse de azi

AlbasatTV, Nisporeni

Peste 2000 de cărți au fost donate în cadrul campaniei „Biblioteca de sub brad”, inițiată de Guvern

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment