ALBASAT
Nisporeni Societate

Nicu Ulinici – tânărul care se lansează în lumea vinicolă cu dreptul. Vezi cum se descurcă acesta şi care sunt sorturile de vin produse

Încă din băncile şcolii a visat să aibă propria lui plantaţie de viţă de vie. Peste ani, după ce a finalizat universitatea agrară, a cultivat terenuri cu lavandă, ca mai tărziu să-şi dea seama că trebuie să aibă şi o plantaţie viticolă. Astfel, Nicu Ulinici din satul Valea-Trestieni, raionul Nisporeni a devenit deţinătorul a două terenuri cu culturi absolut diferite, dar ambele la fel de aromate şi frumoase. Acum, acesta se lansează în lumea vinicolă cu un mare asalt, fiind pregătit pentru toate impedimentele pregătite pentru acesta în viitor.

Această ideie este de când eram încă la şcoală, pentru că tatăl meu este vinificator, a lucrat intens în această sferă şi de atunci aveam acest vis. După universitate am început în sfera agriculturii, pentru că deţineam ceva terenuri, atunci era şi prima vie pusă de tatăl meu„, a spus Nicu Ulinici, vinificator din raionul Nisporeni.

Produce vinul cu atenţie maximă, respectând absolut toate normele, una din cea mai importantă fiind gândul că conduce o artă – arta de a crea vin. Unul din vinurile acestuia va concura la Vinarium, Bucureşti, la sfârşitul lunii mai.

„La sfârşitul lunii mai, vinul Sauvignion o să fie la un concurs vinicol din Bucureşti, la Vinarium. Aşteptăm rezultatele de acolo, să vedem cum vom fi apreciaţi.  Cu vinul sunt abia la început şi încă nu ştiu cum mă voi isprăvi mai departe, dar eu cred că o să mă descurc. Dacă va fi necesar o să-mi caut un ajutor, mai de încredere, dar o să mă descurc. Nu cred că mă voi bloca aici„, a mai adăugat Nicu Ulinici.

Vinurile acestuia sunt diverse şi te îmbie cu fiecare aromă plăcută şi gustul inedit.

„Avem 2 vinuri albe ( Muscat, Sauvignion ), unul rozet ( Merlot ) şi trei roşii (Merlot, Cabernet, Saperavi ), ceea ce cultivăm noi.” a menționat tânărul vinificator.

Întrebat ce este mai profitabil, lavanda sau vinurile, Nicu Ulinici a oferit un răspuns cert, citindu-se pe faţa acestuia, speranţa pentru ziua de mâine.

„Eu cred că vinul poate şi sper să devină mai profitabil. Cred şi ştiu că vinul îmi va aduce mai multă plăcere sufletească, pentru că de aici înveţi tot timpul lucruri noi, obţii vinuri noi în fiecare an, anul este tot timpul diferit şi faci experimente cu pajuri şi totodată  e o artă care foarte mult îţi dă să înveţi„, a a spus Nicu Ulinici.

Din anul 2014, de când Nicu Ulinici a finisat Universitatea Agrară din Modova, acesta s-a avântat în lumea agriculturii, plantând terenuri cu lavandă şi înfiinţând o afacere cu miros plăcut. Acum, însă, de aproape un an, acesta s-a lansat şi în lumea vinurilor, cu o dorinţă aprigă de a fi pe primul loc, cu cele mai bune şi calitative vinuri şi are toarte şansele să câştige.

Related posts

Bugetul asigurărilor sociale de stat, executat la nivel de 58,9%

Albasat

Merele moldovenești, exportate pentru prima dată în Germania și Finlanda

Albasat

Doar 25% dintre bibliotecarii din Republica Moldova au studii superioare de profil

Albasat

Leave a Comment