Nisporeni Societate

Lumea „dulce” a familiei Pascaru, apicultori din inima raionul Ungheni

Familia Pascaru din satul Grozeasca, raionul Ungheni, conduc în a treia generaţie măiestria apiculturii. Astfel, toată familia se implică în dezvoltarea afacerii. Dragostea pentru harnica albină le este înrădăcinată în suflet, încă de la naştere, având fiecare o copilărie fericită, unsă cu miere.

Apicultura am îndrăgit-o din familie. Părinţii mei, ambii, au fost apicultori, la fostul sovhoz. Mergând cu ei la stupină, toată ziua, ei aveau 2 stupini, una la Grozasca și alta la Frorițoaia Nouă, unde noi am cumpărat lotul şi am instalat prisaca fiului” , a spus Ion Pascaru,  preşedintele Asociaţiei Apicultorilor din  Ungheni.

Deşi viaţa le-a dat de multe ori lovituri grele, familia Pascaru nu s-a dat bătută. Capul familiei, domnul Ion este cel ce împarte sfaturile, fiul său Ion îl susţine în toate şi lucrează ambii cot la cot, pentru a crea un viitor mai prosper familiei. Aceştia recunosc că nu este atât de uşor precum se pare, dar nici nu îndrăznesc să se vaite.

La sfatul tatălui meu, când a apărut acest proiect, primul an nu am reuşit, dar al doilea an am văzut că mulţi tineri au depus la proiect şi au câştigat. Atunci am zis să încerc şi eu să depun dosarul la proiect, să continui. Mai înainte era un hobby, dar încerc să fac o afacere„, a menționat Ion Pascaru, apicultor.

Fiecare membru al familiei are ocupaţia sa. Cineva supraveghează albinile şi sănătatea acestora, cineva modelează jucării şi lumânări, iar cineva ambalează cadouri, care sunt procurate ca pâinea caldă. Astfel, nora familiei este cea care ambalează cadouri, dând dovadă de o măiestrie nemaipomenită.

„Principalul meu ţel este să am albinele sănătoase şi să aduc producţie. Soţia se ocupă cu ceara şi fel de fel de jucării, chiar şi lumânări pentru cununii, la cerinţa cuiva” a mai adăugat Ion Pascaru, preşedintele Asociaţiei Apicultorilor din Ungheni.

Lumânări din ceară naturală

Vera Pascaru, este cea care modelează figurinele şi lumânările. Aceasta dă dovadă de un talent aparte, însă recunoaşte că nu este singura îndeletnicire. Încă din timpurile mai vechi şi-a ajutat soţul la prisacă şi nu regretă. Acum ştie că munca ei este apreciată de sutele de cumpărători.

„Eu susţin această afacere. Deodată făceam lumânări, dar am decis să mai modelez şi am început să le modelăm. Îmi place să mai fac câte ceva, pentru a susţine şi pentru expoziţii, am mai participat şi la expoziţii”, a spus Vera Pascaru, soția apicultorului.

Datoria fiecărui apicultor este să apere familiile de albine şi să se perfecţioneze mereu. Acestea sunt cuvintele lui Ion Pascaru. Prea multe sfaturi pentru apicultorii începători nu are. Cel mai important lucru este să nu ai frică. Odată ce a scăpat de frică, a scăpat de toate impedimentele apiculturii.

Related posts

După COVID-19, unul dintre cele mai mari orașe din lume ar putea fi lovit de o invazie de lăcuste

Albasat

148 de cazuri noi de COVID-19, confirmate de laborator

Albasat

Consilier nou la Președinție

Albasat

Leave a Comment