ALBASAT
Societate

Noi pârghii de suport pentru ÎMM

Guvernul a aprobat Programul de susținere a afacerilor cu potențial înalt de creștere și internaționalizare a lor. Acesta e bazat pe trei piloni: creșterea investițiilor, dezvoltarea afacerilor, a competitivității și productivității ÎMM; orientarea spre export pentru reducerea importurilor; crearea și consolidarea legăturilor cu partenerii locali și străini, transmite IPN.

Scopul proiectului este susținerea sectorului IMM cu un rol important în dezvoltarea economiei naționale și în crearea locurilor de muncă.

Prin Programul aprobat, întreprinderile vor putea benefica de formare continuă, inclusiv de un business – vaucher în valoare de 50 mii lei, de alte instruiri.

De asemenea, entităților respective li se vor oferi componente de grant în realizarea investițiilor de până la 50% din valoarea acestora. Dacă compania va avea în continuare nevoie de finanțare, va mai putea să solicite un business – vaucher suplimentar de 50 mii lei, în condițiile când investește 40%  valoare din surse proprii.

În acest sens pentru programul de granturi, în anul 2020, sunt bugetate 10 milioane de lei, iar pentru perioada 2021 – 2023 urmează a fi alocate circa 65 milioane lei. Valoarea maximă a unui grant pentru întreprindere constituie 2 milioane de lei.

„Una din ideile principale ale Programului este crearea și consolidarea legăturilor cu partenerii locali și străini, creșterea capacităților furnizorilor locali în vederea încurajării parteneriatelor dintre ÎMM locale și corporațiile transnaționale. Și în consecință, integrarea ÎMM moldovenești în lanțurile valorice internaționale (internaționalizarea) și orientarea spre export”, a  menționat în concluzie pe marginea documentului ministrul economiei și infrastructurii Sergiu Railean.

Potrivit datelor MEI, în 2018 IMM au asigurat circa 87% din creșterea PIB-ului Republicii Moldova, de asemenea, ÎMM le-a revenit 49% din exporturile efectuate.

Related posts

DOFM Nisporeni, detalii și precizări cu privire la numărul șomerilor și ajutorul de șomaj

AlbasatTV, Nisporeni

Astăzi, 31 mai, sosesc primele delegații oficiale la Summitul Comunității Politice Europene

AlbasatTV, Nisporeni

53 de partide și organizații social-politice pot concura la alegerile parlamentare anticipate

Albasat

Leave a Comment