ALBASAT
Societate

Noi secretari de stat la Ministerul Justiției și la Ministerul Sănătății

Guvernul demisionar a numit în funcție mai mulți secretari de stat la Ministerul Justiției și la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Potrivit premierului interimar, Aureliu Ciocoi, hotărârile de numire vin ca urmare a deciziei Curții Constituționale. Responsabilul a mai spus că în aceste funcții sunt numiți oameni din sistem, care nu au nimic cu politicul, iar experiența lor va permite executivului să gestioneze mai bine crizele cu care se confruntă țara, transmite IPN.

Astfel, începând cu data de 16 martie, în funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății a fost numit vicedirectorul medical al Institutului de Medicină Urgentă, Igor Curov. În funcții similare au fost numiți Denis Cernelea, care din luna mai exercită funcția de director al Centrului COVID-19 de la Moldexpo, dar și Vasile Cușca, care este șef de direcție la MSMPS.

La Ministerul Justiției, în funcția de secretar de stat a fost numit Alexandru Pleșca, director adjunct al Inspectoratului Național de Probațiune. Un alt secretar de stat numit este Tatiana Tverdun, actual șef de direcție la MJ.

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a precizat că funcțiile respective sunt ocupate doar pe durata exercitării mandatului guvernului în demisie. Odată cu numirea noului guvern, inclusiv secretarii de stat confirmați astăzi vor trebui să părăsească aceste funcții.

Cabinetul de miniștri a mai decis confirmarea în funcția de director al Centrului Național al Cinematografiei, din subordinea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, a Valentinei Iusuphodjaev, aleasă pe bază de concurs.

Related posts

Recomandări legate de traversarea frontierei cu automobile din regiunea transnistreană

Albasat

Guvernul a introdus restricții temporare la exportul măștilor medicale

Albasat

Conturile unei companii IT, din nou sub sechestru

Albasat