Guvernul Noii Zeelande a anunţat joi că intenționează să permită intrarea în țară fără obligativitatea carantinei călătorilor vaccinaţi din ţările cu risc scăzut abia la începutul anului 2022 ca parte a unei redeschideri graduale a frontierelor sale.
Noua Zeelandă, care şi-a închis frontierele internaţionale în martie 2020 în contextul pandemiei de COVID-19, informează că va începe să ridice restricţiile de intrare în ţară din primul trimestru al anului viitor, scrie EFE, citată de Agerpres.
Redeschiderea se bazează pe un model individualizat ce plasează sosirea călătorilor din străinătate în trei categorii de risc: scăzut, mediu şi înalt care merge de la intarea liberă la obligativitatea unei carantine de 14 zile în centre abilitate de guvern, precum luarea în considerare a statutului de vaccinare.
„Categoria de risc scăzut va permite scutirea de carantină a călătorilor vaccinaţi care s-au deplasat în ţări cu risc scăzut”, notează într-un comunicat premierul ţării, Jacinda Ardern, lăudată pe plan internaţional pentru strategia sa de luptă împotriva COVID-19.
Totuşi, cei care vin din ţări cu risc mediu sau înalt trebuie să stea în carantină timp de 14 zile, deşi autorităţile au în vedere să permită unor persoane infectate să-şi petreacă perioada de izolare în propriile locuinţe.
Noua Zeelandă, ale cărei rate de vaccinare sunt relativ scăzute comparativ cu alte ţări dezvoltate, încearcă să accelereze campania prin vaccinarea din septembrie a întregii populaţii cu vârsta peste 16 ani cu serul produs de Pfizer. Ţara cu mai puţin de 5 milioane de locuitori, care a raportat de la începerea pandemiei mai puţin de 3.000 de cazuri şi 26 de decese, are înregistrate în prezent 43 de cazuri active de COVID-19.
- Alegerile din Găgăuzia vor fi organizate pentru prima dată exclusiv în baza legislației naționale
- Politica fiscală pentru 2027 aprobată de Guvern urmează să aducă 5,1 miliarde de lei în plus la bugetul de stat
- Scutirea personală ar putea crește la 40 020 de lei. Guvernul propune mai multe modificări fiscale pentru persoanele fizice
- Guvernul a aprobat proiectul Politicii fiscale pentru 2027
- Erupția vulcanului Anak Krakatoa a blocat circa 270 de mii de pasageri pe aeroporturile din Indonezia

