Inspectoratul General al Poliției se confruntă cu lipsă de cadre. Potrivit șefului IGP, salariul neatractiv și volumul mare de muncă descurajează venirea specialiștilor în sistem. Chiar și cu mai puțini angajați decât e nevoie, poliția a reușit în acest an să reducă cu trei minute timpul de reacționare la apelurile venite la numărul de urgență 112, a menționat Viorel Cernăuțeanu în cadrul unei conferințe de presă, citat de IPN.
Volumul mare de muncă, parcul auto uzat și numărul mic de angajați față de necesitățile Inspectoratului General al Poliției sunt principalele provocări cu care se confruntă sistemul.
„Avem un număr ridicat de funcții vacante, raportat la necesitățile poliției. Programul de instruiri continui necesită a fi adaptat provocărilor cu care se confruntă zilnic poliția, mai ales în contextul războiului din Ucraina. Parcul auto pe care-l are poliția a suferit o învechire și nu face față necesităților de reacționare rapidă”, a remarcat șeful Inspectoratului General al Poliției.
Printre priorităților IGP până la sfârșitul anului 2022, Viorel Cernăuțeanu a menționat sporirea prezenței polițiștilor în stradă și digitalizarea proceselor de documentare. „Până la anul ne dorim instituirea mecanismului de documentare electronică. Să dispară hârtia din procesul de documentare atunci când un agent de circulație oprește un cetățean și trebuie să caute fișe, pixuri. Va fi un proces de documentare electronic cap-coadă, prin gestionarea bazelor de date, astfel încât persoanei în maximum 2-3 minute să-i fie întocmit procesul contravențional. Poliția a reușit să micșoreze media pe țară la apelurile 112, până la 24 minute și 59 de secunde, media scăzând față de anul trecut cu 3 minute”, a mai spus șeful IGP.
Potrivit șefului IGP, dacă anul trecut la un eveniment în masă unui polițist îi erau atribuiți 73 de cetățeni, în acest an, la un eveniment în masă unui polițist îi sunt atribuiți 48 de cetățeni.
- 52% din absolvenții de licee și-au continuat studiile în Moldova, anul acesta
- Clădirile publice și comerciale vor limita iluminatul interior cu cel puțin 30%. Decizie CSE
- Peste o mie de infracțiuni cibernetice în 2024, raport INI
- Din 1 ianuarie, energia electrică produsă ziua va fi tranzacționată doar pe piața internă
- Consumul de pește crește. MAIA: Alege produs local de Crăciun și tot anul