ALBASAT

O dronă observată în apropiere de Bender a căzut și a explodat la Hârbovăț

ActualitateSocietate

O dronă a fost observată în această dimineață, în jurul orei 05:40, deasupra municipiului Bender. Ulterior, aceasta a căzut și a explodat în extravilanul satului Hârbovăț, raionul Anenii Noi. Potrivit autorităților, preliminar, nu au fost raportate victime, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției precizează că zona a fost securizată, iar la fața locului intervin subdiviziunile specializate. Experții urmează să examineze obiectul și să stabilească toate circumstanțele producerii incidentului.

Ministerul Apărării menționează că incidentul are loc în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei. Serviciul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

Autoritățile îndeamnă cetățenii să nu atingă și să nu miște eventualele fragmente sau obiecte suspecte și să apeleze numărul unic de urgență 112.