ALBASAT
Societate

O femeie s-a prăbușit în gol de la etajul cinci al unui bloc de locuit

O femeie în vârstă de 64 de ani a ajuns la spital cu diverse traumatisme după ce a căzut de la etajul cinci pe copertina unui bloc la primul etaj. La fața locului a fost nevoie de intervenția salvatorilor. Cazul a avut loc noaptea trecută, în orașul Soroca.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că, potrivit primelor investigații, femeia a hotărât să treacă de la un balcon la altul și nu a reușit să-și mențină echilibrul. După intervenția salvatorilor de recuperare a persoanei, aceasta a fost transportată la spitalul raional cu politraumatism.

Surse din cadrul Spitalului raional Soroca au declarat pentru IPN că femeia a fost internată în Secția traumatologie, iar starea ei de sănătate este în afara oricărui pericol, în prezent fiind acordate îngrijiri medicale.

Cazul este cercetat de organele de drept.

Related posts

Se atestă o creştere considerabilă a ratei şomajului în contextul pandemiei, ANOFM

Albasat

Premierul României și-a dat demisia

AlbasatTV, Nisporeni

Criza energetică atrage după sine scumpiri în lanț. Deputat PAS: este o inflație importată

Albasat

Leave a Comment