Grădinița din satul Sireți, raionul Strășeni, a fost renovată datorită unui grant în mărime de peste 64,9 dolari oferit de Guvernul Japoniei în cadrul Programului „Kusanone”. La ceremonia de finalizare a proiectului a participat ambasadorul Yamada Yoichiro, transmite IPN.
„Grădinițele sunt locul în care copiii fac cunoștință pentru prima dată cu societatea din afara familiei lor. Impactul lor asupra dezvoltării copiilor este de lungă durată. În Japonia există o vorbă: „Ceea ce se dobândește la vârsta de trei ani se păstrează până la o sută de ani”. Japonia ajută școlile și grădinițele din întreaga lume să fie întreținute în condiții bune prin intermediul unor granturi la scară mică numite programul „Kusanone”. Sunt fericit că un așa proiect a fost implementat în grădinița dumneavoastră și iată-ne că astăzi sărbătorim împreună”, a menționat ambasadorul Yamada Yoichiro.
Banii au fost repartizați pentru renovarea acoperișului, sistemului de ventilare și zonei orb, instalarea unei scări de incendiu. De asemenea, a fost aplicat pavajul și procurat echipamentul pentru spălătorie (mașini de spălat și uscat rufe, fier de călcat) și mobilierul (paturi, dulapuri, mese).
Potrivit Ambasadei Japoniei, proiectul a contribuit la crearea condițiilor optime pentru desfășurarea procesului educațional, asigurarea protecției sănătății și securității celor 130 de copii și 28 de educatori și personal tehnic din grădiniță.
Programul de granturi pentru securitate umană „Kusanone” a fost lansat în Moldova în anul 2008. Până în prezent, Japonia a oferit finanțare nerambursabilă de peste 7 milioane de dolari pentru proiecte în domeniile educației, sănătății și utilităților publice.
- Poliția din Nisporeni avertizează: Pericol major pe gheața râurilor și lacurilor
- Ger puternic și polei: avertismentul poliției pentru locuitorii raionului Nisporeni
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024

