ALBASAT
Societate

O mamă cu trei copii, internați cu suspecții la COVID-19

La Spitalul de boli infecțioase „Toma Ciorbă” sunt internați 14 adulți cu suspecții la COVID-19, iar la Spitalul clinic municipal de boli contagioase pentru copii sunt internate opt persoane, dintre care șase copii și două mame. Cel mai recent caz de internare este al unei mame cu trei copii, care a fost în Italia. Informațiile au fost prezentate în această dimineață, 11 martie, de către ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Punctului Focal Național, transmite IPN.

„Am atenționat cetățenii să se abțină de la călătorii peste hotare. Avem un caz în care este vorba despre o mamă cu trei copii, exact în perioada în care situația era destul de alarmantă, a mers cu acești copii la cumpărături în Milano. Și acum, și mama, dar în mod special copiii, sunt printre persoanele care sunt suspectate la infecția cu coronavirus”, a declarat ministra într-o conferință de presă. Starea femeii este gravă, dar cu progrese pozitive, fiind depistate și alte probleme de sănătate. Starea copiilor este gravă medie.

Viorica Dumbrăveanu a menționat că mai există un caz în care o altă mamă cu un copil, de asemenea, au fost în vizită în Italia în perioada în care era declanșată situația cu răspândirea infecției COVID-19. Medicii au prelevat probe de la toate persoanele suspecte, iar rezultatele vor fi clare după-amiază. Ministra a făcut apel repetat către cetățeni să se abțină de la călătorii peste hotare dacă nu există o necesitate stringentă. Dacă revin acasă, să se autoizoleze la domiciliu timp de 14 zile, iar în caz de necesitate, să apeleze la medicul de familie sau la numărul de urgență 112.

Starea celor trei pacienți diagnosticați cu COVID-19 este de gravitate medie.

Întrebată despre serviciile de testare la COVID-19, prestate de către instituțiile medicale private contra unei sume de circa 700 de lei, ministra a spus că cetățenii trebuie să manifeste atenție. Și către autorități au fost făcute tot felul de oferte, însă toate teste utilizate sunt coordonate cu OMS, a spus Viorica Dumbrăveanu.

Oamenii sunt îndemnați să evite locurile aglomerate și să respecte regulile de igienă, să se spele pe mâini, să folosească dezinfectant.

Related posts

Zilele declarate libere pentru bugetari vor fi considerate ca zile de lucru

Albasat

Victor Sterpu și Anastasia Nichita au fost aleși sportivii anului 2020

Albasat

Se colectează fonduri pentru restaurarea bisericii de lemn din satul Ciutești

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment