Două persoane au ajuns la spital după ce maşina cu care se deplasau a ajuns într-un şanţ. Totul s-a întâmplat pe 28 iunie, în jurul orelor 14:00, în preajma satului Șendreni din raionul Nisporeni. Imediat la faţa locului s-a deplasat poliţia care a stabilit că un tânăr de 33 de ani, conducând un automobil de model Renault Kangoo, nu s-a isprăvit cu conducerea, a derapat de pe traseu și s-a inversat cu maşina în afara carosabilului.
Sergiu Marian, ofițer pentru sistematizarea citculației rutiere din cadrul IP Nisporeni: “La data de 28.06.2020, în jurul orelor 14:00, pe traseul naţional R-10, cu drum de acces la M1, la km 9 s-a produs un accident rutier, în rezultatul căruia două persoane au avut de suferit. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care a constatat faptul că o persoană de gen masculin, cu vârsta de 33 de ani, conducând mijlocul de transport Renault Kangoo, cu viteza neadecvată situaţiei rutiere, în curbă a pierdut controlul volanului şi s-a inversat în afara părţii carosabilului.În rezultatul accidentului rutier, două persoane cu vârsta de 41 ani şi 63 de ani au fost transportate la Spitalul Raional Nisporeni cu diferite traumatisme.”
Șoferul a fost supus etilotestului, iar rezultatele au demonstrat că acesta nu urcase băut la volan.
Sergiu Marian, ofițer pentru sistematizarea citculației rutiere din cadrul IP Nisporeni: “Conducătorul auto, fiind testat conform aparatului Drager, s-a stabilit o concentraţie de alcool de 0 mg/l. Deci era treaz, nu se afla în stare de ebrietate.”
În urma accidentului rutier, două persoane, care se aflau ca pasageri s-au ales cu traume. Acestea au fost transportate la Spitalul Raional Nisporeni . Însă, o pasageră, care era în stare gravă a fost transferată la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău.
Lidia Crăciun, directoarea spitalului raional Nisporeni: “În urma acestui accident, la noi au fost internate două persoane, o femeie de 41 de ani, din Ungheni, care a suferit un traumatism vertebro-medular grav şi a fost transferată pe linia AVIASAN la Spitalul de Medicină de Urgenţă şi alt pacient de 60 de ani, care este internat în Secţia Chirurgie- Traumatologie cu un traumatism vertebral, cu fractură tasată a două vertebre. Starea lui, la moment, este stabilă, stare de gravitate medie.”
La moment, poliția stabilește toate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Dacă va fi găsit vinovat, șoferul riscă să fie pedepsit în funcție de gravitatea leziunilor pe care le-au suferit victimele.