O nouă inițiativă comunitară vine din partea unui grup de locuitori de pe strada Sfinții Voievozi din comuna Vărzărești. Aceasta prevede amenajarea unei zone de agrement pentru copii și maturi în regiunea mănăstirii din localitate.
Primăria comunei susține ideea, iar prima etapă a proiectului a și fost realizată – s-a atribuit terenul necesar pentru zona sus-menționată. De asemenea a început colectarea materialelor și pieselor indispensabile parcului, precum și a resurselor bănești.
Contribuții materiale și financiare au adus mai mulți agenți economici din comună, din orașul Nisporeni și cetățeni originari din Vărzărești, stabiliți peste hotare. Liderul echipei de inițiativă Feodor Fînaru, locuitor al comunei, vine cu un apel către consăteni și către toți oamenii de bună credință, care au posibilitatea și dorința de a contribui, să pună mână de la mână pentru a finaliza proiectul început.
În perspectivă se preconizează de asemenea construcția unor scări ce vor face legătura dintre zona de agrement cu Mănăstirea Vărzărești, dar și a unui teren de volei.