Portal de știri
Societate

O nouă reuniune în formatul 1+1, fără decizii

La Chișinău a avut loc o nouă reuniune a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementare transnistreană. Deși au fost discutate mai multe subiecte, inclusiv cel cu privire la energetică, decizii nu au fost luate, transmite IPN.

Într-un briefing de presă, negociatorul din partea Chișinăului, vicepremierul Oleg Serebrian, a declarat că la reuniune au participat și reprezentanții ambasadelor SUA, Rusiei, Ucrainei, dar și ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. Negocierile au fost moderate de către noua șefă a Misiunii OSCE în Moldova, Kelly Keiderling.

„Chișinăul a venit cu câteva variante privind posibilitatea producerii unui volum cât mai mare cu putință de energie electrică pentru consumatorii de pe malul drept. Am menționat desigur că elementul cel mai important pentru noi este un preț cât mai mic, în măsură să protejeze cetățenii, dar și întreprinderile noastre de facturi prea grele. De asemenea, un punct important îl reprezintă stabilitatea rețelelor noastre energetice. În contextul războiului din Ucraina suntem, așa cum ați văzut recent, foarte vulnerabili. Rețelele nu pot fi suspuse unor șocuri repetate, prea puternice, gradul de uzură a infrastructurii energetice de pe ambele maluri ale Nistrului fiind pe alocuri destul de mari”, a notat vicepremierul.

Potrivit vicepremierului, cele discutate urmează a fi analizate din mai multe aspecte și, probabil, va fi nevoie de discuții suplimentare în zilele următoare. Chișinăul recunoaște că așteptările sunt moderate.

Pe lângă subiectul energetic, a fost discutată și libera circulație. „Cetățenii din regiunea transnistreană care vin spre teritoriul controlat de către autoritățile constituționale ale Republicii Moldova nu sunt forțați să treacă prin puncte de control. Am menționat că punctele de control instituite de Tiraspol nu sunt doar ilegale, dar și încalcă toate deciziile și prevederile statului Zonei de Securitate. Am propus celor de la Tiraspol să aplice față de cetățenii care se deplasează din teritoriul controlat autoritățile constituționale ale Republicii Moldova spre regiunea controlată de ei aceleași reguli pe care le aplicăm noi”, a spus Oleg Serebrian.

Potrivit lui, Chișinăul este gata să facă pași concreți pentru a crea un spațiu comun pentru mobilitatea cetățenilor și a fost exprimată speranța că Tiraspolul va răspunde pozitiv la această propunere.

S-a discutat și problema importului de medicamente în regiunea transnistreană. Chișinău a subliniat intenția de a crea un spațiu comun și de a apropia cele două maluri în toate domeniile, inclusiv în cel medical și farmaceutic, dar în nici un caz crearea unor spații paralele.

O rundă în formatul 1+1 a avut loc și acum o lună la Tiraspol. Vicepremierul Oleg Serebrian anunța atunci că, deși discuțiile au fost concrete și într-o atmosferă calmă, părțile nu au reușit nici atunci să ajungă la un numitor comun pe subiectul energetic.

Related posts

Менеджер Детского центра „Casa Gavroche” уволен

Albasat

Depozitele noi atrase la termen, în creștere față de anul trecut

Albasat

În Moldova vor fi introduse etichete energetice reclasificate

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment