ALBASAT
Societate

Ombudsman: Prevederea care a triplat termenul de răspuns la solicitări trebuie exclusă

Avocatul poporului solicită Comisiei pentru Situații Excepționale excluderea prevederilor prin care a fost triplat termenul de răspuns la solicitările de informații de interes public pe perioada stării de urgență, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al ombudsmanului.

Într-un demers expediat președintelui Comisiei pentru Situații Excepționale, prim-ministrul Ion Chicu, ombudsmanul menționează că dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit conform Constituției. În hotărârea de interpretare a articolului 34 alin.(3) din Constituție, Curtea Constituțională subliniază că „dreptul la informație este o precondiție pentru exercitarea altor drepturi, și anume a drepturilor politice, economice și sociale; a dreptului la protecția vieții private, a dreptului de a lua parte la treburile publice, a dreptului la un proces echitabil”.

Ombudsmanul susține că experții ONU în domeniul libertății de opinie și exprimare au recomandat guvernelor să promoveze și să protejeze accesul și fluxul liber de informații în timpul perioadei de pandemie. Experții internaționali solicită tuturor guvernelor să aplice legile privind libertatea informațiilor, pentru a se asigura că toate persoanele, în special jurnaliștii, au acces la informații.

În Dispoziția Comisiei Situații Excepționale din 18 martie se arată că, pe perioada stării de urgență, termenele legale stabilite pentru soluționarea solicitărilor formulate în exercitarea liberului acces la informații de interes public, precum și a petițiilor se triplează. Dacă anterior Legea privind accesul la informație prevedea un termen de 15 zile lucrătoare, acum termenul este de până la 45 de zile lucrătoare.

Related posts

ENEMO: Campania electorală a fost competitivă, dar afectată de o serie de încălcări

Albasat

Premierul Estoniei și-a anunţat demisia în urma acuzaţiilor de corupţie aduse partidului său

Albasat

300 de noi întreprinderi din Republica Moldova vor beneficia de sprijin financiar din partea Uniunii Europene

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment