Organizațiile neguvernamentale de media condamnă acțiunile de intimidare și amenințare a unui jurnalist de la Ziarul de Gardă (ZdG), Victor Moșneag, exercitate de către pădurarul Dorin Merzâncu, angajat al Ocolului Silvic Bujor, în timpul documentării unei investigații jurnalistice referitoare la defrișările ilegale din fondul forestier.
Mai exact, Dorin Merzâncu a încercat să-l lovească pe jurnalist cu autovehiculul la volanul căruia se afla, adresând exprimări injurioase la adresa interlocutorului reporterului. Ulterior, echipa ZdG a fost urmărită de către pădurar pe o distanță de câțiva kilometri, el amenințându-i cu răfuială. Organizațiile semnatare ale Declarației își manifestă indignarea în raport cu acest fapt și subliniază că acțiunile sfidătoare ale pădurarului Dorin Merzâncu contravin nu doar normelor de conduită general-acceptate într-o societate democratică, ci și prevederilor legislației în vigoare.
„Aducem la cunoștința angajatului Ocolului Silvic Bujor că acțiunile sale constituie o încălcare a dreptului la integritatea corporală a persoanei, a libertății individuale și siguranței acesteia, precum și o ingerință adusă drepturilor speciale garantate jurnaliștilor. Menționăm că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea privind libertatea de exprimare, statul garantează libertatea de exprimare a mass-mediei și nimeni nu poate interzice sau împiedica mass-media să răspândească informații de interes public decât în condițiile legii. Mai mult, alin. (5) al aceluiași articol prevede că împiedicarea ilegală intenționată a activității mass-mediei atrage răspundere penală.”, se menționează în Declarație.
ONG-urile de media cer pădurarului Dorin Merzâncu să prezinte scuze publice la adresa jurnalistului Victor Moșneag și să adopte un limbaj și comportament adecvat, abținându-se pe viitor de la manifestarea oricăror forme de intoleranță în raport cu jurnaliștii și instituțiile de media.
ONG-urile de media solicită organelor de drept ale Republicii Moldova, în virtutea atribuțiilor legale ce le revin, să ia act de faptele comise și să intenteze procedurile prevăzute de lege în vederea tragerii la răspundere a lui Dorin Merzâncu.
Declarația este semnată de Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, Asociația Media Guard, Asociația Presei Electronice, Asociaţia Presei Independente etc.
- Maia Sandu, la Praga: Cehia rămâne un susținător constant al parcursului european al Moldovei
- Moldova și China discută lansarea unei curse aeriene directe pentru facilitarea călătoriilor
- Aproximativ 100 de școli din țară urmează să fie reorganizate în acest an
- Eroii români, comemorați la Vărzărești de Ispas
- Schimb de experiență și bune practici educaționale la Gimnaziul „Alexandru cel Bun” din Vărzărești

