Nisporeni Societate

Opt pacienţi, infectaţi cu coronavirus se află internaţi în Spitalul Raional Nisporeni

La ora actuală, în spitalul Raional Nisporeni sunt internaţi 8 pacienţi, infectaţi cu COVID-19. Dintre aceştia, 7 sunt din raionul Călăraşi, iar unul din Nisporeni. Conducerea instituţiei medicale recunoaşte că odată cu relaxarea unor restricţii, a crescut  numărul persoanelor, care sunt spitalizate.

 LIDIA CRĂCIUN, DIRECTORUL SPITALULUI RAIONAL NISPORENI: „Aş vrea să remarc că odată cu relaxarea unor măsuri starea epidemiologică şi la noi în raion, ca şi în toată republica s-a înrăutăţit, adică s-a mărit fluxul de pacienţi, internaţi cu COVID. Săptămâna aceasta am avut 10-11 pacienţi. La zi, astăzi avem 8 pacienţi confirmaţi, dintre care 7 sunt din raionul Călăraşi şi un pacient este din raionul Nisporeni. De ce mai mulţi pacienţi sunt din raionul Călăraşi? Deoarece  au cale ferată, mai mult din jumătate din populaţie munceşte în instituţiile din Chişinău, iar acolo este ca un focar de infecţii şi cred că cu aceasta se explică faptul că majoritatea pacienţilor sunt din Călăraşi.”

Totodată, în Spitalul Raional Nisporeni mai este internată o persoană, care este suspectă la infecţie. Aceasta este din Chişinău, însă a venit în ospeţie la Nisporeni unde s-a îmbolnăvit şi a avut nevoie de spitalizare. Acum, se aşteaptă rezultatele testelor de laborator, care vor confirma sau vor infirma infecţia.

 LIDIA CRĂCIUN, DIRECTORUL SPITALULUI RAIONAL NISPORENI: „Pacientul care a fost internat noaptea, este originar din Chişinău, a venit în ospeţie la Nisporeni, s-a îmbolnăvit, avea febră înaltă şi a fost internat în instituţia noastră. I s-a luat testele şi aşteptăm rezultatele. Dacă i se va confirma pozitiv, înseamnă că va fi internat în instituţia noastră, iar dacă va fi negativ va fi externat pentru tratament la domiciliu.  Aş vrea încă o dată  să fac un apel către populaţie  să nu uităm că în sănătate rămâne în continuare urgenţă de sănătate publică. Asta înseamnă că trebuie în continuare să respectăm nişte reguli, să păstrăm distanţa, să stăm cât e posibil acasă, să purtăm măşti în locurile publice şi să ne străduim să avem grijă de noi şi de cei dragi nouă.”

Precizăm, că de la începutul pandemiei şi până în prezent, în raionul Nisporeni au fost înregistrate 23 de cazuri de coronavirus de tip nou, dintre care 14 au fost deja recuperate. Iar în raionul Călăraşi au fost confirmate, până la moment,  65 de cazuri. Dintre acestea, 37 s-au vindecat.

Related posts

Иностранцы, у которых есть родственники в Молдове, могут въехать в страну

Albasat

Maia Sandu: Dacă va fi votat, Guvernul Grosu își va asuma toată responsabilitatea

Albasat

De astăzi, vor fi anulate cursele aeriene Chișinău-Barcelona și Chișinău-Paris

Albasat