ALBASAT
Nisporeni

Oraşul Nisporeni devine prietenos mediului, datorită proiectelor europene de eficientizare energetică

Oraşul Nisporeni devine tot mai prietenos cu mediul înconjurător! Astfel, din 2016 până în prezent, în oraş au fost instalate peste 350 de LED-uri şi peste 11 km de cablu, asigurând iluminarea stradală în mai multe regiuni a oraşului. Un alt proiect de iluminare publică îl constituie şi traseul scărilor până la Crucea mântuirii neamului Românesc, în lungime de aproximativ 1,5 km de traseu şi peste 50 de corpuri de iluminat LED.

„În ultima perioadă, eficienţa energetică, proiectele de eficienţă energetică, sunt actuale şi în oraşul Nisporeni. Avem aici unul dintre proiectele de eficienţă energetică, legat de iluminatul public, început încă în anul 2016 şi finalizat cu un an în urmă. Aici se include iluminatul public al străzilor, iluminatul public în parc.” a spus Grigore Robu, primarul oraşului Nisporeni.

Un alt proiect de eficienţă energetică este iluminarea parcului public, susţinut de Agenţia de Eficienţă Energetică, care cuprinde peste 90 de corpuri de iluminat LED de tip modern, cu staţie meteo, camere de supraveghere video şi zone de acoperire cu WIFI. Acest proiect a avut drept scop, îmbunătăţirea infrastructurii de eficienţă energetică din Nisporeni.

Ultimul proiect de eficienţă energetică, la care atragem atenţia, este instalarea a două bănci inteligente, în parcul central din Nisporeni. Acest proiect îşi propune drept scop, să facă din parcul central, un parc inovativ, un parc modern. Aceste elemente vin să aducă eficienţa energetică, cât şi elementul de inovativitate.” a mai adăugat Grigore Robu, primarul oraşului Nisporeni.

Autorităţile locale mai au în plan şi alte proiecte, sperând să fie puse în plan cât mai rapid, pentru ca oraşul să devină, cu adevărat, prietenos mediului, deşi multe rezultate se fac văzute la momentul de faţă.

Unul din proiectele strategice pentru oraşul Nisporeni este legat şi de panourile fotovoltaice. Aici, amintim că Primăria oraşului Nisporeni este în parteneriat cu un agent economic privat, care îşi propune, chiar de anul acesta, să instaleze 2 MW de panouri fotovoltaice, ceea ce ar însemna o suprafaţă de aproximativ 6 ha de pământ, acoperite cu panouri fotovoltaice. Noi vrem să devenim o zonă atractivă pentru energia verde, pentru parcurile fotovoltaice.” a spus Grigore Robu, primarul oraşului Nisporeni.

Oraşul Nisporeni a parcurs un drum lung, din 2016, până în prezent, în schimbarea modului de viaţă, un mod mai eco-friendly, un exemplu pentru toate celelalte localităţi din ţară. Oraşul prinde la viaţă şi se modernizează cu pas rapid, ceea ce demonstrează abilitatea administraţiei publice şi dorinţa cetăţenilor de a schimba propriul mod de viaţă.

Related posts

Noi discuții privind dezvoltarea infrastructurii rutiere din zona transfrontalieră, la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

(LIVE) EU Talks. Sesiune de informare și discuții cu participarea Ambasadorului UE și a altor Ambasadori ai Statelor Membre, împreună cu tinerii, cadrele didactice, liderii de opinie din Ungheni

AlbasatTV, Nisporeni

Sport și solidaritate: angajații spitalului raional Nisporeni la Spartachiada lucrătorilor din sănătate

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment