Parlamentul se convoacă joi în prima ședință plenară din sesiunea de toamnă, începând cu ora 11.00. Ordinea de zi a fost aprobată la ședința Biroului permanent, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, deputații vor examina în prima lectură proiectul de lege privind etichetarea produselor cu impact energetic și inițiativa legislativă care vine să faciliteze dezvoltarea proiectelor de infrastructură energetică.
De asemenea, Parlamentul urmează să declare utilitate publică de interes național pentru lucrările de construcție a drumului R 34.4 Leova – frontiera cu România și a punctului de trecere a frontierei de stat, cu infrastructura conexă.
Pe ordinea de zi a ședinței plenare mai sunt incluse modificările legislative care au scopul de a îmbunătăți serviciile de taxi și modificarea Codului cu privire la știință și inovare. Deputații vor mai examina și inițiativele legislative privind acordarea facilităților fiscale și vamale pentru unele proiecte.
Totodată, Parlamentul urmează să examineze proiectele de hotărâre privind numirea în funcție a unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii și încetarea calității de membru și de vicepreședinte al Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare.
Sesiunea de toamna a început pe 4 septembrie.
- Deficit de energie electrică în Republica Moldova: populația este îndemnată să reducă consumul între orele 21:00 și 23:00
- Peste 84% dintre locurile în licee au fost ocupate în prima etapă de admitere
- Peste 600 de cazuri de boli diareice acute, înregistrate într-o săptămână. Majoritatea sunt în rândul copiilor
- Premierul Tofan critică aprobarea vizitei delegației din Afganistan: Un caz sensibil tratat ca un dosar de rutină
- Cod portocaliu de caniculă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile ajung la +38 de grade

