Pe 1 mai la Chișinău va fi organizat un miting consacrat Zilei Internaționale a Solidarității Oamenilor Muncii. Prin acest eveniment cu genericul „Muncă decentă – viitor european!”, sindicaliștii își propun să scoată în evidență necesitatea asigurării condițiilor de viață și de muncă europene pentru salariații din Republica Moldova. Participanții la miting vor sublinia importanța promovării păcii, muncii decente, solidarității și valorilor europene, transmite IPN.
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova anunță că evenimentul va avea loc între orele 10.00 și 11.00 în fața Palatului de Cultură al Feroviarilor din Chișinău.
În cadrul evenimentului va fi adoptat un Apel care va conține un șir de revendicări în vederea îmbunătățirii situației social-economice a salariaților, înaintat ulterior Guvernului Republicii Moldova.
Potrivit CNSM, ziua de 1 mai comemorează lupta istorică a muncitorilor din întreaga lume și este recunoscută în majoritatea țărilor. Această dată este sărbătorită în amintirea mișcărilor de protest ale muncitorilor care au izbucnit în anul 1886 la Chicago, SUA. Sute de mii de americani au ieșit în stradă pentru a cere în cadrul unor manifestații dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
În Republica Moldova, 1 mai, când este marcată Ziua internațională a solidarității oamenilor muncii, este zi de sărbătoare nelucrătoare.