ALBASAT
Societate

Pentru turul doi contează activismul diasporei și o mobilizare în țară, comentator politic

Pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, un moment foarte important este ca Maia Sandu să poată menține acel activism al diasporei, dar și să mobilizeze electoratul din țară să se prezinte la urne. Un alt aspect ține și de rezultatul discuțiilor cu liderul Partidului Politic Partidul Nostru, Renato Usatîi. De această părere este comentatorul politic Ion Tăbârță. În opinia sa, pentru cel de-al doilea tur de scrutin, guvernarea va folosi mai mult pârghiile administrative, aplicarea schemei cu votanții transnistreni, iar foarte mult va depinde de gradul de fraudare, cel de transparență și democratizare a alegerilor.

Contactat de IPN, Ion Tăbârță a declarat că, chiar dacă puterea a folosit resursa administrativă și a avut ușoare tentații de a frauda procesul electoral, totuși populația, în toată această perioadă, s-a obișnuit cu un anumit grad de democrație electorală, fapt care s-a văzut la scrutinul de duminică. Și acest lucru, în mod special, se referă la diasporă.

Cât despre declarația lui Igor Dodon, că alegătorii din diasporă și cei de acasă ar fi lumi paralele și de faptul că alegătorii de peste hotare nu sunt reprezentativi, comentatorul crede că aceasta este o modalitate de a nu recunoaște anumite realități care s-au produs cu cetățenii moldoveni. Or, chiar în interiorul țării există electorat de diferite tipuri. „De exemplu, nordul este roșu indiferent că era perioadă comunistă sau socialistă. UTA Găgăuzia, Taraclia – aici este un vot pronunțat etnic. Centrul țării, municipiul Chișinău, este legat de dreapta politică, de valori pro-europene, pro-românești. Mai nou și diaspora, care este clar că e pro-europeană. Sunt cetățeni care au trăit înalte condiții, într-un stat al legii, transparență etc.”, explică Ion Tăbârță.

În opinia sa, faptul că un candidat de dreapta acumulează un scor mai mare, în condițiile în care în mare a dominat stânga politică în Moldova, este cumva o premieră și, probabil, este un semnal al unei schimbări în societatea moldovenească. Și sondajele în ultimii ani reliefează o tendință a cetățenilor cu poziții pro-europene, pro-românești și o scăderea a celor care se orientează spre est sau spre trecut.

Susținerea pentru candidata PAS în al doilea tur, anunțată de către reprezentanții dreptei politice, era un lucru așteptat. Cât despre stânga politică, Violeta Ivanov, de la Partidul Șor, nu a declarat deocamdată nimic, însă la sigur îl va susține pe Igor Dodon și alegătorii ei vot migra la acest candidat, spune comentatorul. Aceasta, în condițiile în care se face o conexiune cu tot ce se întâmplă în culisele politicului și noua guvernare care se prefigurează, cu implicarea Partidului Socialiștilor și Partidul Șor. Ion Tăbârță crede că această migrare de electorat va avea loc. Și nu este neapărat nevoie de mare susținere. Or, Partidul Șor are rețele bine dezvoltate, cum ar fi magazinele sociale, care au baze de date destul de bune, cu electorat preponderent în vârstă. Și prin intermediul acestor rețele li se va spune pe cine să voteze.

Ion Tăbârță a menționat că mult va depinde de discuțiile dintre Maia Sandu și Renato Usatîi, anunțate pentru astăzi. Și în opinia sa, faptul că nu se discută în culise și spun ambii despre asta, este un lucru benefic. Potrivit expertului, cel mai probabil, vor găsi puncte de tangență, pentru că, la prima vedere, nu pare să existe probleme majore privind anumite chestiuni principiale. Spre exemplu, alegeri parlamentare anticipate. Aceste două formațiuni sunt unicele care și le doresc cu adevărat și îi avantajează contextul politic. PAS și-ar crește din influența sa politică, iar PPPN va ajunge în Parlament.

Însă, comentatorul politic nu este sigur că electoratul lui Renato Usatîi va merge concertat către Maia Sandu. Or, profilul electoratului lui este diferit și, chiar dacă este un vot anti Dodon, nu este cert că acesta se va transforma într-un vot pro Sandu. „Întrebarea este dacă se vor prezenta la urnele de vot și dacă, ei fiind votanți etnici, vor vota pentru Sandu. Or, votul etnic era axat pe candidații de stânga”, spune Ion Tăbârță.

Cât despre mesajele lui Igor Dodon după anunțarea rezultatelor preliminare ale primului tur, Ion Tăbârță spune că acest candidat trece la atac. În opinia sa, pentru turul doi, Dodon va avea o campanie de atac, agresivă în raport cu Maia Sandu, opoziție, chiar și cu partenerii de dezvoltare.

Related posts

Cursul valutar oficial la 21.01.2022

Albasat

Germania alocă 83 mld. euro pentru plafonarea prețurilor la energie

AlbasatTV, Nisporeni

Reducerile la procurarea poliţei medicale, valabile şi în acest an

Albasat

Leave a Comment