Oamenii legii au descins cu percheziții într-un local din Strășeni unde a fost deconspirată activitatea unei săli de jocuri de noroc. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, activitatea ilegală se desfășura pe timp de noapte și era coordonată de un bărbat de 39 de ani, transmite IPN.
Polițiștii au ridicat două mese de joc, circa 2000 de fișe și 36 de blocuri de cărți de joc. Persoanele care se aflau în incinta sălii au fost supuse testului pentru consum de droguri, la doi bărbați testul a ieșit pozitiv.
În acest caz urmează a fi pornită o cauză penală pentru încălcarea legislației privind organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc care constituie monopol de stat. Fapte se pedepsește cu amendă de la 100 000 la 200 000 de lei, iar persoana juridică riscă amendă de la 300 000 la 400 000 de lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
- Deficit de energie electrică în Republica Moldova: populația este îndemnată să reducă consumul între orele 21:00 și 23:00
- Peste 84% dintre locurile în licee au fost ocupate în prima etapă de admitere
- Peste 600 de cazuri de boli diareice acute, înregistrate într-o săptămână. Majoritatea sunt în rândul copiilor
- Premierul Tofan critică aprobarea vizitei delegației din Afganistan: Un caz sensibil tratat ca un dosar de rutină
- Cod portocaliu de caniculă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile ajung la +38 de grade

