ALBASAT
Actualitate Societate

Peste 20 de mii de persoane cu hepatită și ciroză hepatică au primit medicamente compensate în 2022

Peste 20 de mii de persoane cu hepatită și ciroză hepatică au primit medicamente compensate în valoare de aproape 11 milioane de lei, în 2022. Bolnavii de hepatită și ciroză hepatică beneficiază de medicamente compensate: acidum ursodeoxycholicum, propranololum și furosemidum. Datele sunt oferite de Compania Națională de Asigurări în Medicină, în contextul Zilei mondiale de combatere a hepatitei, care în 2023 are genericul „O singură viață, un singur ficat”, transmite IPN.

În cadrul asistenţei medicale specializate de ambulatoriu, de asigurarea obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) sunt acoperite consultaţiile medicilor specialişti infecţionişti cu prescrierea în scop de diagnostic a investigaţiilor de laborator şi instrumentale, a tratamentului.

CNAM finanțează și investigaţiile de înaltă performanţă la hepatite cronice virale şi ciroze hepatice B, C, D, în scopul iniţierii şi efectuării tratamentului antiviral. Pentru anul curent, au fost încheiate contracte în sumă de peste 10 milioane de lei cu cei nouă prestatori de servicii medicale de înaltă performanţă, care oferă investigaţiile respective. Pentru efectuarea acestor servicii, persoana urmează să se adreseze la una dintre instituţiile medico-sanitare menţionate, cu bilet de trimitere de la medicul infecţionist.

Din fondul măsurilor de profilaxie al CNAM au fost alocați în anul curent peste 260 de mii de lei pentru procurarea a opt mii de flacoane de vaccin pentru profilaxia hepatitei virale B în cazul persoanelor din grupurile cu risc sporit de infectare. La nivel de spital, CNAM achită cheltuielile pentru cazurile tratate.

În contextul Zilei mondiale de combatere a hepatitei, CNAM îndeamnă populația să fie solidari cu cei afectați de hepatită, să le sprijine și să le fie asigurat accesul la tratament adecvat tuturor celor care se confruntă cu această problemă de sănătate.

Hepatita reprezintă o problemă majoră de sănătate publică. Este o inflamație a ficatului cauzată de infecția cu unul dintre virușii hepatici (A, B, C, D sau E). Hepatitele B și C, în special, sunt cele mai răspândite forme cronice ale bolii și pot provoca complicații severe, precum ciroza hepatică și cancerul de ficat. Eliminarea hepatitelor cronice este posibilă datorită vaccinului contra hepatitei B şi medicamentelor pentru aceste afecţiuni. Hepatita cronică de tip C este în prezent o boală curabilă. În Republica Moldova, prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul hepatitei sunt acoperite de asigurarea obligatorie de asistenţă medicală (AOAM).

Related posts

Maia Sandu efectuează o vizită de lucru în Japonia

AlbasatTV, Nisporeni

Conceptul de modernizare a Pieţei Centrale a fost votat de CMC

Albasat

Danemarca va spori asistența macrofinanciară pentru Moldova la suma de 295 de milioane de euro

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment