Portal de știri
Societate

Peste 40 de candidați au obținut media 10 la BAC

43 de candidați au obținut media 10 la examenul de bacalaureat, până la acest moment, în sesiunea 2022, comparativ cu 16 candidați în 2021. De cealaltă parte, patru candidați au fost eliminați din examen pentru fraudă, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Educației și Cercetării.

Numărul candidaților cu nota medie mai mare sau egală cu 8 este de 3143, față de 3026 în 2021, iar 857 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 9, în comparație cu 725 în 2021.

La sesiunea de bacalaureat 2022 au fost admiși în total circa 18 mii de candidați, dintre care peste 11 mii din licee. Restul din colegii și centre de excelență, din universități.

Rata de promovare a absolvenților din licee este de peste 84%. În total, au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea de bază, până la desfășurarea contestațiilor, peste 11 mii de candidați, ceea ce constituie 65% din numărul total de candidați admiși în sesiune.

În perioada 27-28 iunie 2022, candidații care nu sunt de acord cu notele obținute pot depune contestații la Centrele de Bacalaureat între orele 9.00–18.00. În aceeași perioadă, fiecare candidat își va putea vedea testele verificate la adresa bac.gov.md, în baza unei parole oferite de instituția de învățământ în care și-a făcut studiile.

Rezultatele finale ale sesiunii de bază vor fi anunțate la 4 iulie, după examinarea contestațiilor.

În perioada 18-25 iulie 2022 va fi organizată sesiunea suplimentară a examenului de bacalaureat.

Related posts

Grecia anunță când și cum va fi permis accesul turiștilor în insule. Planul în trei etape anunțat de autorități

Albasat

Pescuitul, permis de la 15 iunie. Nu în toate iazurile și nu pentru toate speciile de pești

Albasat

Iurie Reniță s-a infectat cu noul coronavirus. Cum se simte deputatul ?

Albasat

Leave a Comment