ALBASAT
Actualitate Societate

Peste 50 de cazuri de rujeolă la Sângerei. Autoritățile conving familiile să-și vaccineze copiii

Începând cu data de 5 mai și până în prezent, în comuna Sângereii Noi din raionul Sângerei s-au înregistrat peste 50 de cazuri de rujeolă. Specialiștii în sănătate publică s-au deplasat în zona focarului pentru a convinge familiile să-și vaccineze copiii, transmite IPN.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică precizează că medicii, împreună cu experți ai Biroului de țară al OMS, s-au deplasat în localitate pentru trasarea măsurilor antiepidemice și de prevenire a răspândirii infecției. S-a constatat că o bună parte din copiii comunei nu sunt vaccinați contra rujeolei pe motiv că părinții refuză imunizarea.

Aceste circumstanțe au determinat convocarea ședinței Comisiei raionale extraordinare de sănătate publică, la care a fost luată decizia de a desfășura o campanie de informare și vaccinare în localitățile Sângereii Noi, Marinești și Trifănești.

Specialiștii au vizitat mai multe familii pentru a le informa despre beneficiile vaccinării drept unica cale de prevenire a rujeolei. Astfel, în perioada 20 iunie și 2 iulie, în comună au fost vaccinate în total împotriva rujeolei 57 de persoane (preponderent copii), inclusiv 32 de copii vaccinați cu prima doză (cu părinți care anterior refuzau vaccinarea).

Situația cu privire la rujeolă este alarmantă în țara vecină, România. Presa de peste Prut a scris ieri că un copil de opt luni din Iași a murit, acesta fiind al 19-lea deces provocat de rujeolă. Institutul Național de Sănătate Publică din România raportează că în ultima săptămână s-au înregistrat aproape 600 de îmbolnăviri cu rujeolă, iar numărul total depășește 20 de mii.

Related posts

Hoț în lege din Moldova, reținut în Moscova

Albasat

С 7 по 17 апреля работники бюджетной сферы не будут работать

Albasat

Slusari: Dacă nu vom subvebționa agricultura noastră, vom ajunge să investim într-o agricultură străină

Albasat

Leave a Comment