Premierul Ion Chicu cere să fie pregătit un proiect pentru ca Piața Centrală din Chișinău să fie închisă dacă administrația întreprinderii municipale, în termen de trei zile, nu va lua măsuri cu privire la respectarea normelor sanitare impuse, transmite IPN.
În debutul ședinței Guvernului, premierul a declarat că, odată cu ridicarea stării de urgență, au fost adoptate mai multe măsuri de relaxare, inclusiv au fost permise mai multe activități economice. Pentru că populația nu respectă recomasările autorităților, se atestă o creștere a numărului de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus.
„La Piața Centrală parcă nici nu a fost pandemie și lumea nici nu a auzit despre virus”.
Premierul i-a solicitat ministrului sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, să pregătească proiectul de închidere a Pieței Centrale. Proiectul ar urma să fie examinat la următoarea ședință a Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică. Dacă până la convocarea ședinței respective, administrația Pieței nu va asigura respectarea regulilor sanitare, se va decide închiderea Pieței Centrale, a spus premierul.
Piața Centrală a fost închisă pe 17 martie, odată cu instituirea stării de urgență. Activitatea Pieței a fost reluată din 1 iunie.