ALBASAT
Societate

Premierul va propune să fie scoasă obligativitatea de a sta în carantină după 15 iulie

Prim-ministrul Ion Chicu va propune specialiştilor care gestioneză domeniul de sănătate publică să excludă obligativitatea de a sta în carantină, după 15 iulie, pentru cei care intră în Republica Moldova. Anunţul a fost făcut de către şeful statului, Igor Dodon, după şedinţa de luni cu premierul și cu președintele Parlamentului, transmite IPN.

„În caz dacă până pe data de 15 iulie situaţia nu se va înrăutăţi în Republica Moldova la capitolul COVID, dar vreau să vă informez că avem o dinamica favorabilă, bună, mergem în scădere, astfel, dacă situaţia nu se va înrăutăţi, domnul prim-ministru va propune colegilor care gestioneză domeniul de sănătate publică ca. după data de 15 iulie, să fie scoasă obligativitatea de a sta în carantină”, a declarat preşedintele.

Igor Dodon a menţionat că în cadrul şedinţei conducerii de vârf a țării a fost discutată şi posibilitatea redeschiderii grădiniţelor. ,,După data de 15 iulie, în caz dacă situaţia va fi favorabilă, la primă etapă în localităţile rurale, cel mai probabil, va fi luată decizia de redeschidere a activităţii grădinițelor. Evident, în funcţie de situaţia epidemiologică în fiecare localitate”, a adăugat preşedintele.

Decizia finală la acest capitol va fi luată de către specialiştii în domeniu.

Related posts

SFS lansează „Cabinetul personal al contribuabilului”

Albasat

Transplanturile de rinichi au fost reluate: trei pacienți au primit o nouă șansă la viață

AlbasatTV, Nisporeni

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1222 de cazuri noi

Albasat

Leave a Comment