ALBASAT
Fără categorie

Preotul Pavel Borşevschi: Fără înfrânarea poftele trupești, nu te poți apropia de Dumnezeu

Creștinii ortodocși intră de luni, 11 martie, în Postul Paștelui, cel mai mare post de peste an. Acesta durează 40 de zile, la care se adaugă și Săptămâna Patimilor.

Parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din Chișinău, Pavel Borşevschi, a declarat pentru IPN că duminica aceasta, a lăsatului sec de brânză, este numită și Duminica Iertării. În această zi creștinii sunt îndemnați să-și ceară iertare unul de la celălalt. În biserici, după Vecernie, se săvârșește Cinul Iertării, moment în care preoții, împreună cu credincioșii, își cer iertare unii de la alții, angajându-se să petreacă timpul postului în smerenie și dragoste frățească.

În zilele de luni, marți, miercuri și joi, din prima săptămână a Postului Mare, la slujba de seară se citește canonul de pocăință a Sfântului Andrei Criteanul, iar în zilele de miercuri și vineri – Liturghia Darurilor mai înainte sfințite. Aceste liturghii se vor săvârși pe parcursul întregului post în zilele de miercuri și vineri. În sâmbetele postului se va oficia Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în duminici – Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. La liturghiile de miercuri, vineri, sâmbătă și duminică creștinii sunt chemați să se împărtășească.

Pe durata postului creștinii sunt îndemnați să se abțină de la ouă, lapte, carne și pește. Preotul Pavel Borşevschi spune că postul este înfrânarea poftelor. Fără a înfrâna poftele trupești, nu te poți apropia de Dumnezeu. „Cei care spun că al au în inimă pe Hristos și nu postesc, nu o să-l aibă în inimile lor pe Hristos al bisericilor. O facă doar o închipuire a binelui”, menționează parohul. „Ca să postim bine, trebuie să iertăm oamenilor greșelile lor. Iertarea, rugăciunea, care se face cu fața veselă, și milostenia, sunt trei virtuți care, dacă sunt respectate, înseamnă că intrăm corect în post”, a mai spus preotul Pavel Borşevschi.

Credincioșii care se vor să primească taina împărtășaniei trebuie să se spovedească, iar păcatul spus duhovnicului să-l corecteze. Duhovnicii pot dezlega postul mamelor care alăptează, bolnavilor și femeilor gravide. Creștinii care postesc pot primi împărtășania ori de câte ori simt necesitatea.

În post, sâmbătă și duminica Biserica face dezlegare la untdelemn și vin. Dezlegare la pește va fi pe 7 aprilie, de Buna Vestire, și de Florii, 21 aprilie.

Postul Paștilor se încheie în Duminica Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, care în acest an este sărbătorită pe 28 aprilie.

Related posts

Votul e principala sancțiune a cetățenilor dată autorităților, primarul de Sângerei

AlbasatTV, Nisporeni

Problema violenței de gen trebuie educată din copilărie, susțin autoritățile

AlbasatTV, Nisporeni

Ziua Migranților, marcată în Moldova prin evenimente de solidaritate și incluziune

AlbasatTV, Nisporeni

Accident pe traseul Chișinău-Ungheni. O femeie și-a pierdut viața

AlbasatTV, Nisporeni

Maia Sandu merge la Bruxelles

AlbasatTV, Nisporeni

320 de arbori au fost tăiați ilegal la Cărpineni

AlbasatTV, Nisporeni

Care este soarta copiilor ucraineni deportați în Rusia, după decizia Tribunalului de la Haga? Dezbatere

AlbasatTV, Nisporeni

Spitalele din Chișinău se pregătesc de eventuale deconectări de energie

AlbasatTV, Nisporeni

ONG-urile media condamnă discursul primarului Ceban de intimidare a jurnaliștilor

AlbasatTV, Nisporeni

Ești angajator? ANOFM te ajută să îți completezi echipa!

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment