Președintele raionului Cahul, Marcel Cenușă, rămâne în arest la domiciliu. Curtea de Apel Cahul i-a menținut măsura preventivă aplicată de către instanța de fond pentru un termen de 30 de zile, transmite IPN.
Deputații Partidului Socialiștilor, al cărui membru este și Marcel Cenușă, au organizat o acțiune de protest în fața instanței de apel, dar și în fața Consiliului raional. Potrivit lor, la ședința Consiliul urma să se propună suspendarea lui Marcel Cenușă din funcție „cu scopul de a promova o persoană comodă în funcția de președinte interimar”. Ședința nu a avut loc în lipsă de cvorum.
Președintele raionului Cahul și alte opt persoane, printre care și angajați ai Consiliului raional, un primar și agenți economici, au fost reținuți în cadrul mai multor cauze de corupere pasivă, activă și abuz de serviciu. Aceștia sunt bănuiți că ar fi prejudiciat bugetul raional cu peste un milion de lei în urma unor achiziții trucate. La expirarea termenului de reținere, președintele raionului Cahul a fost plasat în arest la domiciliu. Primarul comunei Moscovei și administratorul unei companii fictive sunt sub control judiciar pentru o lună, iar unul dintre specialiștii Direcției construcții a Consiliului raional a fost eliberat de către instanță. Administratorul altei companii vizate în dosar a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Curtea de Apel Cahul a menținut măsurile aplicate de prima instanță în privința tuturor bănuiților.
- Distribuția de compensații pe numărul de gospodării
- Anul Nou vine cu scumpiri ale carburanților
- Cum utilizăm artificiile în siguranță? Recomandări și măsuri preventive
- Republica Moldova e în proces de cuplare la piața de energie electrică europeană
- Moldova va plăti 54 de milioane de lei – cotizații organizațiilor internaționale