ALBASAT
Societate

Președintele României a promulgat legea privind dublarea alocațiilor pentru copii

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 14 ianuarie, decretul pentru promulgarea Legii privind dublarea alocațiilor pentru copii, transmite agerpres.ro, citat de IPN.

Legea prevede că alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de 600 de lei românești pentru copiii cu vârsta de până la doi ani și de până la trei ani, în cazul copilului cu handicap. Alocația de stat în cuantum de 600 lei românești a fost stabilită pentru copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între trei ani și 18 ani.

Documentul mai prevede că alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de 300 lei românești pentru copiii cu vârsta cuprinsă între doi ani și 18 ani, precum și pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani, dar urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.

Prezenta lege intră în vigoare în termen de o lună de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Beneficiari de aceste alocații sunt și copii cetățenilor români din Republica Moldova. Conform datelor Băncii Naționale a Republicii Moldova, astăzi, 14 ianuarie, leul românesc valorează 4 lei moldovenești și 04 bani.

Related posts

ДПМ не участвует в президентских выборах

Albasat

„Pașaportul Covid” a fost aprobat în Uniunea Europeană. Documentul ar putea să intre în vigoare la 1 iulie

Albasat

Молдаване могут въезжать в Украину при определенных условиях

Albasat

Leave a Comment