Primul satelit creat în Republica Moldova, TUMnanoSAT, a fost lansat în spațiul cosmic de către astronauții de la Stația Spațială Internațională. Activitatea respectivă se desfășoară în cadrul unui program internațional, KiboCUBE. Universitatea Tehnică a Moldovei, unde a fost creat satelitul, a fost selectată pentru acest program de către Agenția de Explorare Aerospațială din Japonia și Oficiul Națiunilor Unite pentru Spațiu, transmite IPN.
Viorel Bostan, rectorul Universității Tehnice a Moldovei, a menționat că ideea de a crea un satelit a apărut încă în anul 2008, astfel ca Republica Moldova să poată explora și spațiul cosmic. Tehnologiile spațiale au fost întotdeauna un catalizator, un motiv în plus pentru elevi și studenți ca ei să învețe fizică, matematică, ingineria tehnologiilor și ca Republica Moldova să poată utiliza în beneficiul său acele tehnologii spațiale care sunt utilizate pe larg de multe țări dezvoltate.
„Atunci părea un vis, un vis îndepărtat, dar în 2009 s-a creat primul grup. Cel care visa atunci ne-a convins că putem reuși, e vorba de academicianul Ion Bostan. Eram sceptic la prima discuție pe care a avut-o cu noi, dar vedem că am reușit peste aproape 14 ani. A fost creat Centrul de Tehnologii Spațiale, cu finanțare din partea proiectelor sau a programelor de stat venite de la Academia de Științe de atunci, cu mici alocații din fondurile de rezervă ale Guvernului. În total au fost 2 milioane de lei din fondul de rezervă a Guvernului pentru Centrul de Tehnologii Spațiale. Dar noi am reușit să construim o infrastructură de comunicare cu sateliții, am reușit să construim și o infrastructură educațională, am creat noi laboratoare de la zero, am format echipe. Iar în 2018 am încercat pentru prima dată să aplicăm la acest program, KiboCUBE. Nu am reușit din prima, dar iarăși am învățat lecția, dacă nu reușești din prima, învață din a doua și din a treia încercare am reușit”, a spus Viorel Bostan.
La crearea nanosatelitului au contribuit cadre didactice, studenți, masteranzi și doctoranzi de la diferite facultăți ale UTM. Vârsta medie a celor din echipă este sub 30 de ani. Potrivit rectorului UTM, în prezent echipa de experți de la Universitatea Tehnică lucrează la crearea celei de-a doua versiuni a nanosatelitului.
Prezentă la eveniment, premierul Natalia Gavrilița a subliniat că explorarea spațiului aduce mai multe beneficii oamenilor, agenților economici, economiei și științei. „La momentul actual Guvernul Republicii Moldova discută cu companii internaționale despre posibilitatea utilizării datelor de satelit pentru a determina roada în agricultură, de exemplu. Sau pentru a evalua care sunt consecințele unor calamități naturale. Asta poate face politicile unui guvern mult mai exacte și poate aduce beneficii întregii economii. În pofida tuturor greutăților, vom continua să investim în universități și în știință”, a spus prim-ministrul.
Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yoshihiro Katayama, a precizat că primul satelit moldovenesc a fost lansat în spațiul cosmic, iar japonezii au putut să acorde un mic ajutor în acest sens, satelitul fiind trimis pe orbită prin intermediul programului KiboCUBE. „Kibo din japoneză înseamnă „speranță”. Astăzi Republica Moldova a lansat nu numai un satelit, dar a lansat și a trimis speranța pentru viitor. Am asistat la acest proiect minunat, pentru care au muncit atât de mult oameni talentați și harnici. Sunt convins că acest pas înainte va fi urmat de alte proiecte la care japonezii vă vor fi alături”, a menționat ambasadorul.
Nanosatelitul TUMnanoSAT reprezintă un cub cu muchia de 10 cm și masa de 1,150 kg. Acesta va avea misiuni educaționale și de cercetare. El va permite testarea senzorilor subsistemului pentru determinarea atitudinii satelitului (magnetometre, micro-giroscoape, senzori solari) pentru optimizarea algoritmilor de control al atitudinii, dezvoltarea unui subsistem eficient de comunicare „satelit – stație terestră”, testarea sistemului de alimentare cu energie solară pentru obținerea modurilor optime de distribuție a energiei acumulate, studierea funcționalității și comportamentului nanosenzorilor în condițiile spațiului virtual, testarea fiabilității componentelor electronice în condițiile radiației spațiale.
TUMnanoSAT a fost proiectat, construit și testat din iulie 2019 până în octombrie 2021 în cadrul Programului de Stat „Elaborarea şi lansarea seriei de nanosateliţi cu misiuni de cercetare de pe Staţia Spaţială Internaţională, monitorizarea, postoperarea lor şi promovarea tehnologiilor spaţiale”. În perioada iunie-august 2021, satelitul TUMnanoSAT a trecut toate testele funcționale la Institutul de Științe Spațiale din România, conform rigorilor JAXA și NASA. Ulterior, în luna martie, a fost transportat în Japonia, la JAXA, unde a fost inclus în capsula de lansare JSSOD. În aprilie a fost transportat la NASA şi inclus în Cargo Dragon-2.
- PAS își exprimă susținerea pentru Elena Lasconi în turul 2 al prezidențialelor din România
- Cursul valutar oficial la 26.11.2024
- Parlicov s-a întâlnit cu șeful Gazprom. Despre ce au discutat
- Republica Moldova va introduce gradual obligația de stocare a produselor petroliere
- Contrabandă cu 100 de tone de alcool etilic. Grupare deconspirată