Curtea Constituțională a României a anulat cu unanimitate de voturi primul tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit unui comunicat de presă emis de instituție, procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integritate, transmite IPN.
Guvernul urmează să stabilească o nouă dată pentru alegerea președintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare. Prezenta hotărâre este general obligatorie.
Judecătorii Curții Constituționale a luat decizia după ce s-au reunit de urgență vineri pentru consultări. S-a întâmplat în contextul în care în adresa instituției au parvenit un număr mare de solicitări privind anularea alegerilor prezidențiale. Cererile au invocat documentele desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, conform cărora campania candidatului Călin Georgescu a fost rezultatul unei manipulări orchestrate din afara țării.
- Eugen Doga, omagiat în Parlament la un an de la trecerea în eternitate
- Circa 42% dintre locurile de muncă vacante din Moldova, în sectorul bugetar
- Conferința de Investiții UE-Moldova anunță investiții strategice de până la 641 de milioane de euro
- Republica Moldova, obligată de CEDO să plătească despăgubiri de 560 de mii de euro unei companii
- Moldova este pregătită pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE, Marta Kos

