Se simplifică procedura de plasare pe piața din Republica Moldova a produselor cosmetice care sunt deja înregistrate în Uniunea Europeană. Astfel, va fi facilitată circulația liberă a produselor cosmetice pe piața internă și internațională. Guvernul a actualizat Regulamentul sanitar privind produsele cosmetice, transmise IPN.
Ministerul Sănătății menționează că noile reglementări privind produsele cosmetice vor asigura calitatea și siguranța acestora, protejând consumatorii și menținând standarde înalte pentru industrie.
Proiectul prevede etichetarea produselor cosmetice, interzicerea substanțelor periculoase și crearea unui sistem de notificare pentru introducerea pe piață a produselor cosmetice.
„Produsele cosmetice neconforme pot conține ingrediente care nu sunt evaluate sau aprobate pentru siguranță, fapt ce poate duce la reacții adverse grave. Substanțele toxice sau cele cu potențial carcinogen pot contribui la dezvoltarea unor boli cronice sau la creșterea incidenței cancerului. Studiile au arătat că anumiți compuși din produsele cosmetice pot afecta sănătatea hormonală a individului”, precizează Ministerul.
- Galerie foto: Zâmbete, culoare și bucurie de Ziua Copilului la Nisporeni
- Răniți, transport paralizat și zeci de mii de locuințe fără curent în Japonia, după trecerea taifunului Jangmi
- Andrei Uncuță, numit secretar de stat la Ministerul Sănătății
- Copaci doborâți, drumuri și mașini blocate după ploile și vântul puternic de marți
- Sfinții Împărați Constantin și Elena, sărbătoriți de creștinii ortodocși de stil vechi

