ALBASAT
Societate

Procuratura Anticorupție solicită darea în urmărire a lui Veaceslav Platon

Procuratura Anticorupție a solicitat astăzi magistraților arestarea, cu darea în urmărire, a lui Veaceslav Platon, având în vedere neprezentarea acestuia la ședința de judecată, în speța care vizează rejudecarea dosarului în care este acuzat de „corupere activă” și „escrocherie”, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale.

Potrivit PG, solicitarea procurorului este bazată pe informațiile prezentate de Poliția de Frontieră, care confirmă faptul lipsei inculpatului de pe teritoriul țării.

Examinarea demersului procurorului este fixată pentru astăzi, 2 august, ora 16.00 la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

În dimineața zilei de astăzi urma să fie examinat dosarul, întors la 30 ianuarie 2020 de Curtea de Apel Chișinău la rejudecare, în care Veaceslav Platon este acuzat că în decembrie 2016 ar fi comis coruperea activă a doi gardieni din cadrul Detașamentului cu Destinație Specială ,,Pantera” al Departamentului Instituțiilor Penitenciare care asigurau paza și escortarea acestuia în instanțele de judecată. De asemenea, acesta mai este acuzat și de faptul că în 2016, fiind gestionarul cu pachetul majoritar de acțiuni la trei companii de asigurare, deținute prin intermediul unor interpuși, a organizat sustragerea banilor deținuți pe conturile companiilor.

Related posts

Criza lovește în S.A Macon și S.A Floarea-Soarelui. Ce spune ministrul economiei?

Albasat

Compania „Avia Invest” are datorii de peste 22 mln lei față de AAC

Albasat

BNM pune în circulație moneda „Mărțișorul – simbol al primăverii”

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment