Câteva sute de profesori și personal didactic auxiliar din România protestează în fața Ministerului Educației de la București. Aceștia sunt nemulțumiți de noile măsuri guvernamentale care, în viziunea lor, pot afecta sistemul de învățământ, scrie Digi24, citat de IPN.
Peste 200 de profesori au cerut demisia ministrului de profil, Daniel David. Sindicatele județene au avertizat că vor suspenda activitățile didactice, iar pedagogii sunt gata să iasă în stradă repetat, dacă Guvernul nu le satisface cerințele. Astfel, sesiunea de bacalaureat din toamnă ar putea să nu mai aibă loc.
Măsurile noi, propuse spre aprobare, se referă la creșterea normei de predare, scăderea retribuției la plata cu ora, majorarea numărului de elevi în clasă.
Totodată, va fi crescut numărul minimum de elevi necesari pentru ca o școală să aibă statut juridic. Respectiv, riscă să dispară peste 900 de posturi de directori.
Protestul de astăzi este primul din seria manifestațiilor anunțate, 10 la număr, care vor culmina cu un protest în întreaga țară, la 8 septembrie, când începe anul școlar. Atunci, peste 30 de mii de profesori sunt așteptați să iasă la un marș de protest, de la Guvern până la Palatul Cotroceni.
Între timp, a fost amânată greva generală, anunțată pentru 30 iulie de mai mulți angajați din primării. Decizia a venit după discuțiile de luni cu premierul Ilie Bolojan, vicepremierul Tanczos Barna și ministrul Dezvoltării Cseke Attila. Ulterior, prim-ministrul ar fi renunțat la propunerea inițială de micșorare cu 20% a salariilor din administrația locală. Însă, funcționarii nu au plecat de la întrevedere cu toate problemele rezolvate și au convenit să continue negocierile săptămâna viitoare, relatează Euronews. Dacă propunerile primăriilor nu vor fi incluse în reforma administrației locale, sindicaliștii amenință cu grevă generală.

