ALBASAT
Societate

Programul pe termen mediu de elaborare a planurilor urbanistice trebuie actualizat, studiu

Este necesar să fie instituit un mecanism de evidență a terenurilor vulnerabile și să fie impuse în privința acestora condiții speciale de eliberare a actelor permisive în construcții. Aceasta este una dintre recomandările unui studiu cu privire la autorizarea și executarea construcțiilor în municipiul Chișinău, realizat de Transparency International-Moldova. Autorii cercetării recomandă actualizarea Programului pe termen mediu de elaborare a planurilor urbanistice la nivel de localități pe anii 2013-2016.

„Ar fi bine ca documentația de urbanism și amenajare a teritoriul să fie definitivată urmare a consultării și coordonării, în special a coordonării, pentru că de altfel documentația pe care o aveam, potrivit constatărilor Curții de Conturi nu a fost coordonată așa cum trebuia cu ministerul de resort – în acel moment Ministerul Economiei și Infrastructurii. Suntem în speranța că documentația actualizată va fi aprobată”, a declarat într-o conferință de presă la IPN, Mariana Kalughin, autoarea studiului.

Studiul recomandă completarea Legii privind principiile urbanismului și amenajării teritoriului cu prevederi care ar garanta actualizarea periodică a documentației de urbanism și amenajare a teritoriului. De asemenea, se recomandă punerea în aplicare a prevederilor legale ce țin de crearea și funcționarea ghișeului unic de autorizare a lucrărilor de construcție.

Autorii cercetării consideră imperioasă respectarea cadrului normativ în procesul de emitere a actelor permisive în construcții, precum și ținerea evidenței documentelor permisive în corespundere cu legea. Se impune și reexaminarea prevederilor ce țin de discreția agentului constatator de a solicita instanței de judecată demolarea construcțiilor neautorizate.

Mariana Kalughin a recomandat și consolidarea capacităților autorităților antrenate în proces, inclusiv prin tratarea corespunzătoare a riscurilor de corupție identificate urmare a evaluării integrității instituționale. Se recomandă evaluarea, în condițiile legii, a integrității instituționale a Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor și a Agenției Naționale Arheologice.

Studiul „Autorizarea și executarea construcțiilor în municipiul Chișinău” a fost realizat în proiectul „Consolidarea statului democratic de drept: contribuția societății civile ” implementat de Transparency International-Moldova și susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos.

Related posts

Cursul valutar oficial la 01.12.2020

Albasat

Primarul de Condrița, Andrei Donică, candidează la Primăria capitalei

AlbasatTV, Nisporeni

Președintele raionului Briceni: În doar 48 de ore, nivelul a crescut cu doi metri

Albasat

Leave a Comment