Cu o zi înainte de data intrării în vigoare a noilor restricții impuse de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, administrația Pieței Centrale din Chișinău nu cunoaște dacă intră sau nu sub incidența limitărilor. Directorul interimar al pieței, Ion Pîntea, a declarat pentru IPN că așteaptă claritate din partea Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău, care urmează să se convoace în ședință.
Ion Pîntea spune că a luat act de hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, însă, în punctul care se referă la restricționarea activității piețelor, se regăsește sintagma: „piețe comerciale”. Or, Legea cu privire la comerțul interior prevede noțiuni ca „piața mixtă”, „piața agricolă” etc. Nu este și sintagma „piața comercială”.
Piața Centrală este o piață mixtă. „În acest sens, așteptăm la nivel local, Comisia municipală Extraordinară de Sănătate Publică să vină cu clarități, deoarece avem mai multe întrebări deja de la agenții economici. În ce modalități vom activa, ce grafic de muncă, orar?”, explică Ion Pîntea.
Potrivit lui, este necesară o claritate, întrucât în Piață sunt și centre comerciale, dar la care accesul este din străzile Varlaam, Armenească sau Tighina. Și acestea activează în toate zilele, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică. „Având în vedere că comisia republicană a împuternicit comisiile raionale și municipale de a reglementa la nivel local situația pandemică, cred că este corect să așteptăm claritate din partea comisiei municipale”, a mai spus directorul.
Potrivit șefului Direcției comunicare a Primăriei capitalei, Vasile Chirilescu, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău urmează să se convoace astăzi, 16 februarie, în ședință. Hotărârea Comisiei va fi publicată ulterior.
Potrivit Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, care a prelungit starea de urgență în sănătate publică până pe 15 aprilie, centrele comerciale din țară nu vor activa în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu 17 februarie. Din această zi, se restricționează și activitatea piețelor comerciale, care vor fi deschise doar în zilele de marți, joi și sâmbătă, cu excepția piețelor agricole.