Actualizare /16:0/ Deputații Partidului Socialiștilor și cei ai Partidului Șor au reluat votarea mai multor proiecte, în timp ce parlamentarii din opoziție protestează. Proiectele nu sunt prezentate de către autori, fiind supuse votului la propunerea comisiilor de profil. Așa au fost votate: proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2021; proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea Codului Serviciilor Media Audiovizuale, proiectul de lege cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova; proiectul de lege pentru completarea articolului 27 din Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei. Inițiativa care prevede trecerea SIS din subordinea președintelui în cea a Parlamentului a trecut în două lecturi. Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, prezidează ședința din sală, iar colegii din PSRM au blocat accesul deputaților din opoziție ca să nu poată să-i deconecteze microfonul. Într-o atmosferă de dezordine totală, Vlad Batrîncea a făcut gafe de mai multe ori, propunând votului proiecte deja votate.
(Știrea inițială) Proiectul politicii bugetar-fiscale, proiectul legii bugetului de stat și legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2021 au fost votate în primă lectură, fără discuții pe marginea proiectelor, într-o atmosferă de dezordine și altercații. Opoziția a blocat tribuna centrală, dar și microfonul vicepreședintelui Parlamentului, Vlad Batrîncea, care prezida ședința Parlamentului, transmite IPN.
După mai multe pauze și blocări de tribună, deputații au revenit în sală. Vlad Batrîncea, a cerut opinia comisiei de profil, care a propus ca proiectele să fie votate. Acestea au fost supuse votului fără ca autorii să le prezinte și fără discuții pe marginea documentelor.
În timp ce deputații din opoziție au blocat tribuna centrală și scandau: „Rușine!”, fracțiunile Partidului Socialiștilor și Partidului Șor au votat cele trei proiecte. Într-un final microfonul vicepreședintelui Parlamentului a fost blocat, iar deputații din toate fracțiunile s-au încăierat în jurul prezidiului. Transmisiunea din plenul Parlamentului a fost oprită.