ALBASAT
Actualitate

Pungile din plastic de unică folosință sunt interzise prin lege

Unitățile comerciale din Republica Moldova nu vor mai putea vinde pungi din plastic de unică folosință. Inițiativa liberalilor a fost votată în lectură finală de către Parlament vineri, 7 iulie.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Pentru unitățile comerciale cu suprafață mare legea intră în vigoare imediat, pentru cele cu suprafață medie şi mică – de la 1 ianuarie 2018, iar pentru unitățile comerciale mobile sau staționare provizorii – începând cu anul 2020.

În Republica Moldova fiecare cetățean folosește anual în medie 140 de pungi de unică folosință, adică 420 de milioane în total. Acestea se descompun în câteva sute de ani, iar în timpul arderii emit gaze toxice. Producerea pungilor din amidon ar fi o soluție, precizau anterior autorii proiectului, dat fiind faptul că Republica Moldova are un surplus de această materie la producerea de cartofi și grâu.

Comercializarea pungilor din plastic de unica folosință se va sancționa cu amendă de la 100 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei fizice și de la 100 la 200 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Related posts

Inflația media anuală va fi de 5% în 2024, guvernator BNM

AlbasatTV, Nisporeni

Carnea de porc, mai scumpă

Vicepremierul Popescu pleacă la Bruxelles, iar apoi la Paris

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment