ALBASAT
Societate

Reabilitarea apeductului în proiectul BERD-BEI a continuat și pe durata stării de urgență

Lucrările de reabilitare a rețelelor de apeduct și de canalizare din Chișinău, efectuate în cadrul proiectului finanțat de BERD și BEI, au continuat și pe durata stării de urgență. Potrivit SA „Apă-Canal Chișinău”, aceste lucrări au continuat cu respectarea normelor de securitate și siguranță în muncă.

Purtătoarea de cuvânt a întreprinderii, Nadejda Fotescu, a declarat pentru IPN că au continuat lucrările prevăzute în contractul pentru reabilitarea a circa 84 de kilometri de conducte și branșamente de apă. Este vorba despre mai multe adrese din centrul capitalei: strada A. Sciusev, în perimetrul străzilor Bănulescu-Bodoni și A. Pușkin. De asemenea, este vorba despre cartierul cuprins între străzile Kiev, N. Dimo și A. Russo, precum și campusul studențesc al Universității Agrare de Stat din Moldova. Lucrări s-au efectuat și pe bulevardul Moscova, străzile Podul de Flori; Sarmizegetusa, Burebista, Calea Ieșilor, Drumul Crucii etc.

Avansează și contractul pentru reabilitarea a circa 55 de kilometri de conducte și branșamente de apă. S-au executat și continuă lucrările pe strada Voluntarilor, bulevardul Cuza-Vodă, Dacia, precum și străzile Aeroportului, Navigatorilor, Aviatorilor etc. Lucrări se efectuează și în cartierul cuprins în perimetrul bulevardului Traian – Dacia – Cuza-Vodă – strada Independenței.

În paralel, derulează lucrări de reabilitarea a circa șapte kilometri de rețele de canalizare, amplasate preponderant în centrul istoric al capitalei. Lucrările au loc pe mai multe tronsoane ale străzilor Columna și M. Kogălniceanu.

Toate lucrările de reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și de canalizare, finanțate de BEI și BEI, urmează a fi finalizate până la finele anului 2020.

Nadejda Fotescu a menționat că, pe durata stării de urgență, furnizorul de apă a asigurat în mod constant consumatorii cu servicii de apă și canalizare. Lucrările de conectare a apeductelor nou-construite la rețeaua existentă, care implică sistări temporare ale serviciului public de alimentare cu apă, nu au avut loc. Muncitorii au intervenit doar în cazuri de avarii, fiind asigurate toate măsurile de protecție care se impun. Odată cu încheierea stării de urgență, aceste lucrări au fost reluate.

Related posts

Trenurile de mare viteză din Spania nu mai circulă pentru că au fost furate cablurile de alimentare

Albasat

Un nou val al pandemiei de Covid în Danemarca, la o lună după ce autoritățile au ridicat toate restricțiile

Albasat

Avia Invest оштрафована более чем на 31 млн. леев за злоупотребление доминирующим положением

Albasat

Leave a Comment