Circa 1100 de foști patentari au tranzitat la noul regim fiscal de activitate independentă în trei săptămâni de la intrare în vigoare a noii reforme fiscale. Aceștia și-au procurat aparat de casă, au mers la FISC, s-au înregistrat și deja pot lucra legal. Despre acest lucru a anunțat ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba.
Potrivit ministrului, 341 dintre comercianți au depus cereri la Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) pentru a le fi compensate cheltuielile de tranziție. 50 deja au primit banii, iar pe parcursul zilei de vineri ODA a transferat sumele către alți 150 de solicitanți.
Orice fost patentar care tranzitează la activitatea independentă poate să beneficieze de compensarea cheltuielilor, până la 10 mii de lei. Până pe 31 august trebuie să depună cerere pentru a primi acest ajutor din partea Guvernului.
Înainte și după intrarea în vigoare a noii reforme fiscale, la 1 iulie, titularii de patentă au protestat împotriva anulării patentei în comerț. Ei spun că trecerea la activitatea independentă îi obligă să folosească aparat de casă. Pe lângă faptul că acesta trebuie cumpărat și nu este ieftin, nu există nici condiții pentru a-l folosi în siguranță în piețe, la tarabă. Titularii de patentă, mulți dintre care sunt de vârstă pensionată, nu au nici abilitățile necesare pentru a opera cu un aparat de casă, iar orice greșeală îi poate costa scump.
La data de 31 decembrie 2022, la Serviciul Fiscal de Stat erau înregistrați 4 800 de titulari ai patentei pentru desfășurarea comerțului cu amănuntul.
- Profesorii au protestat în fața Guvernului și au cerut respectarea angajamentelor Guvernului privind majorările salariale
- Aproape trei tone de orez, distruse de ANSA, din cauza conținutului ridicat de reziduuri chimice
- Operatorii care vor stoca rezervele de urgență de carburanți vor fi autorizați de Guvern
- O femeie din Moldova, victima unei escrocherii cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei
- Cod galben de vânt puternic: rafalele vor ajunge până la 74 de kilometri pe oră

