ALBASAT
Fără categorie

Regula de care trebuie să ții cont dacă nu vrei să te îngrași

Dacă vrem să ne menţinem greutatea, trebuie să nu mai sărim peste micul dejun. Evident că este foarte important şi ce mâncăm.

Ca să ajungă la această concluzie, cercetătorii Mayo Clinic au analizat 350 de adulţi mai bine de un an de zile. Şi au observat că, în cele 12 luni, aceia care au mâncat regulat o masă la primele ore ale dimineţii nu s-au îngrăşat decât vreun kilogram. Subiecţii care au mai sărit peste micul dejun au pus, în medie, 2 kilograme. Cel mai mult s-au împlinit participanţii care au omis această masă. În anul de studiu, ei au acumulat aproape 4 kilograme.

O altă concluzie a cercetării este că micul dejun a redus considerabil riscul de acumulare a grăsimii abdominale, considerată periculoasă pentru că produce toxine care afectează vasele de sânge. Medicii nu au încă o explicaţie concretă pentru aceste rezultate, dar cred că, dacă mâncăm dimineaţa, nu ne va mai fi atât de foame pe parcursul zilei.

Contează şi ce mâncăm, aşa că specialiştii ne recomandă să evităm zahărul şi să ne concentrăm pe proteine şi carbohidraţi sănătoşi.

Related posts

Locatarii trebuie să mențină cel puțin 18°C în apartamente pentru facturi corecte

AlbasatTV, Nisporeni

Cum predăm cu empatie în școala de azi? | Live din Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Nisporeni: Incluziunea începe cu respectul și acțiunea — provocările și soluțiile pentru o societate fără bariere

AlbasatTV, Nisporeni

Începe înscrierea pentru selecția Eurovision Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Nisporeni: infrastructura și atitudinea – două chei pentru o societate incluzivă

AlbasatTV, Nisporeni

Atenție, cetățeni: la 112 se semnalează tot mai multe apeluri privind tentative de escrocherie

AlbasatTV, Nisporeni

Metsola: Biroul Parlamentului European la Chișinău va consolida susținerea reformelor necesare

AlbasatTV, Nisporeni

Acces limitat în centrul capitalei, în contextul vizitei Robertei Metsola

AlbasatTV, Nisporeni

Premierul Moldovei și ambasadorul Ucrainei au convenit să consolideze cooperarea între state

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 07.11.2025

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment

Jurnalul sănătății

Regula de care trebuie să ții cont dacă nu vrei să te îngrași

Dacă vrem să ne menţinem greutatea, trebuie să nu mai sărim peste micul dejun. Evident că este foarte important şi ce mâncăm.

Ca să ajungă la această concluzie, cercetătorii Mayo Clinic au analizat 350 de adulţi mai bine de un an de zile. Şi au observat că, în cele 12 luni, aceia care au mâncat regulat o masă la primele ore ale dimineţii nu s-au îngrăşat decât vreun kilogram. Subiecţii care au mai sărit peste micul dejun au pus, în medie, 2 kilograme. Cel mai mult s-au împlinit participanţii care au omis această masă. În anul de studiu, ei au acumulat aproape 4 kilograme.

O altă concluzie a cercetării este că micul dejun a redus considerabil riscul de acumulare a grăsimii abdominale, considerată periculoasă pentru că produce toxine care afectează vasele de sânge. Medicii nu au încă o explicaţie concretă pentru aceste rezultate, dar cred că, dacă mâncăm dimineaţa, nu ne va mai fi atât de foame pe parcursul zilei.

Contează şi ce mâncăm, aşa că specialiştii ne recomandă să evităm zahărul şi să ne concentrăm pe proteine şi carbohidraţi sănătoşi.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Related posts

Avertisment. Coronavirusul rezistă în straturile interne ale măștilor de protecție până la 4 zile

Albasat

Omenirea se apropie de 1 milion de decese provocate de Covid-19. Cercetător: Numărul real ar putea fi dublu

Albasat

Un copil bolnav de rujeolă poate infecta alți 18

Leave a Comment