ALBASAT
Societate

Renault renunță la mii de angajați în toată lumea și suspendă dezvoltarea în România și Maroc

Renault anunță un plan pentru reducerea costurilor fixe cu peste 2 miliarde de euro pe parcursul a trei ani. Printre măsurile anunțate de companie se află suspendarea proiectelor în România și Maroc și ajustarea a 4.600 de posturi în Franța a peste 10.000 de alte posturi în restul lumii, unde Grupul este prezent.

Planul de transformare are ca scop realizarea unor economii de peste 2 miliarde de euro, pe parcursul a trei ani și punerea bazelor unui nou model de competitivitate, a anunțat Groupe Renault într-un comunicat de presă, preluat de Mediafax.

„Acest proiect de plan va consolida capacitatea de adaptare a Grupului, prin concentrarea pe generarea de flux de numerar, păstrând în același timp clientul în centrul priorităților sale. Se bazează pe o abordare mai eficientă a activităților operaționale și pe gestionarea riguroasă a resurselor. Dincolo de acest aspect, proiectul de plan urmărește să pună bazele dezvoltării pe termen lung a Groupe Renault. În Franța, Grupul va fi organizat în jurul unor zone comerciale strategice, de viitor: vehicule electrice, LCV, economie circulară și inovație cu valoare adăugată ridicată. Aceste centre regionale majore de excelență, situate în Franța, urmează să se afle în centrul revenirii Grupului. La Flins și Guyancourt, Grupul își va reorganiza activitățile”, anunță Renault.

Dificultățile cu care se confruntă Grupul, criza majoră prin care trece industria auto și urgența tranziției ecologice determină compania să accelereze această transformare.

Aproape 15.000 de posturi vor fi reduse

Una dintre măsurile care afectează angajații privește ajustările forței de muncă, Grupul renault anunțând că se angajează să se asigure că acestea se desfășoară printr-un dialog cu partenerii sociali și cu autoritățile locale.

„Acest proiect de ajustare a forței de muncă urmează să se bazeze pe măsuri de recalificare, mobilitate internă și plecări voluntare. Acesta se va întinde pe parcursul a trei ani și va viza aproape 4.600 de posturi în Franța, la care se adaugă reducerea cu peste 10.000 de alte posturi în restul lumii, unde Grupul este prezent”, se arată în comunicat.

Compania susține că aceste modificări urmăresc dezvoltarea pe termen lung.

Se suspendă proiectele de dezvoltare planificate în România și Maroc

Proiectul include îmbunătățirea eficienței și reducerea costurilor de inginerie, profitând de activele consolidate ale Alianței, optimizarea producției, cu economii de aproximativ 650 de milioane de euro. În această privință se urmărește accelerarea transformării uzinelor prin generalizarea instrumentelor specifice Industriei 4.0, îmbunătățirea procesului în noile proiecte de inginerie: accelerarea digitalizării și „design to process ” („de la concepție la proces”), ajustarea numărului de angajați din producție, suspendarea proiectelor de creștere capacitară planificate în Maroc și România, studiu pentru adaptarea capacităților de producție ale Grupului în Rusia, studiu pentru raționalizarea activităților de fabricație a cutiilor de viteze în lume.

În Franța, patru ipoteze de lucru pentru optimizarea producției vor face obiectul unei consultări aprofundate cu toate părțile interesate, în special cu partenerii sociali și cu autoritățile locale. Astfel, Renault lansează un proces de consultare la uzinele din Douai și Maubeuge pentru a studia crearea unui centru optimizat de excelență pentru vehicule electrice și vehicule comerciale ușoare în nordul Franței.

Planul mai urmărește eficiența sporită a funcțiilor suport și reorientarea activităților pentru o mai bună alocare a resurselor. Această reorientare asupra activității de bază a Grupului printr-o modificare în domeniul său de activitate va fi în special axată pe o parte din rețeaua de distribuție RRG integrată în Europa și pe transferul pachetului de acțiuni deținut de Groupe Renault la Dongfeng Renault Automotive Company Ltd (DRAC) din China către Dongfeng Motor Corporation și încetarea activităților cu vehicule termice, sub marca Renault, pe piața chineză.

Aceste planuri vor fi prezentate organismelor reprezentative ale angajaților în conformitate cu reglementările aplicabile.

Costul estimat al implementării acestui plan este de 1,2 miliarde euro.

Related posts

Cursul valutar oficial la 08.11.2022

AlbasatTV, Nisporeni

LIVE: Conferință de presă susținută de liderii politici ai Partidului Acțiune și Solidaritate

Albasat

Alte 1635 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în R. Moldova

Albasat

Leave a Comment